17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjO nouă organigramă pentru UM Sadu

O nouă organigramă pentru UM Sadu

Uzina Mecanică Sadu, oraşul Bumbeşti Jiu
Uzina Mecanică Sadu, oraşul Bumbeşti Jiu

Uzina Mecanică Sadu va avea o nouă organigramă care va presupune mai puţin personal TESA. Şefa Companiei Naţionale Romarm a fost prezentă la începutul acestei săptămâni la Bumbeşti Jiu şi la Târgu Jiu, unde a purtat discuţii cu şefii interimari ai societăţii, respectiv cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinou. Potrivit acestuia, conducerea Romarm a anunţat trei obiective în ceea ce priveşte eficientizarea activităţii la fabrica producătoare de muniţie. Este vorba de implementarea unui program de retehnologizare, onorarea actualelor contracte care presupun export de muniţie în special către piaţa civilă, iar în al treilea rând va fi aprobată o nouă organigramă şi numită o conducere stabilă la unitate. „Am discutat programul de retehnologizare, ducerea la îndeplinire a contractelor pe care le au în prezent şi eficientizarea activităţii prin îmbunătăţirea organizării muncii acolo: e vorba de o nouă organigramă cu transfer de personal din TESA în producţie, cu găsirea neapărată a unui manager stabil. Interesul nostru comun este să punem pe picioare şi să adaptăm această unitate economică la condiţiile vremii“, a declarat Ion Călinou, şeful Consiliului Judeţean Gorj.

100 de funcţionari TESA merg în producţie

Potrivit unor surse autorizate, programul de retehnologizare ar avea o valoare de cinci milioane de euro, iar prin noua organigramă 100 de funcţionari TESA vor fi trimişi în producţie. Se aşteaptă, de asemenea, găsirea unui profesionist care să conducă Uzina Mecanică de la Sadu, în baza unui mandat şi a unui plan de management cu obiective clare. Uzina Mecanică Sadu are, în prezent, peste 900 de angajaţi, în condiţiile în care la începtul anilor 1990 avea aproape 9.000, fiind unul din principalii angajatori în zona de nord a judeţului Gorj. În ciuda faptului că produce o marfă căutată în orice moment pentru care există comenzi din Europa şi din Statele Unite ale Americii, Uzina Mecanică Sadu a ajuns de mult ori să nu poată să le asigure salariile întregi angajaţilor sau să facă rost de materia primă necesară pentru fabricarea muniţiei. Retehnologizarea ar însemna creşterea calităţii şi sporirea numărului de clienţi. De asemenea, ar exista perspective şi pentru realizarea de angajări, în contextul unor contracte ferme. Este de amintit că Uzina Mecanică Sadu livrează, în principal, pentru piaţa civilă, dar lucrează şi pentru Armată. Fabrica are însă nevoie de linii tehnologice moderne, pentru că în prezent se mai lucrează şi cu utilaje din 1940.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS