17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAlunecare de teren la baza de tratament de la Săcelu

Alunecare de teren la baza de tratament de la Săcelu

Un perete al bazinului numărul 2 al ștrandului termal din Săcelu, Gorj, s-a prăbuşit ca urmare a unei alunecări de teren. Baza de tratament de la Săcelu se află în administrarea Complexului Energetic Oltenia care va trimite o echipă de specialişti în zonă pentru a stabili ce tipuri de lucrări trebuie realizate şi care va fi valoarea acestora. Până la începerea lucrărilor, zona a fost izolată, iar turiştii nu au voie să facă baie în zona respectivă. De altfel, un angajat la bazei de tratament supraveghează permanent zona afectată. Potrivit autorităţilor locale şi reprezentanţilor bazei de tratament, ploile de acum două săptămâni au provocat alunecarea de teren care a condus la prăbuşirea peretelui de la bazin: „A apărut o problemă la bazinul numărul 2. A venit o ploaie torenţială, au fost acumulări excesive de apă şi s-a surpat peretele. Am făcut demersuri pentru alocarea de fonduri. Zona e împrejmuită şi izolată. Sunt indicatoare de avertizare. Va veni o echipă de la Complexul Energetic Oltenia pentru a face o evaluare să vedem cât costă. Trebuie scoasă apa din bazin, scos nisipul şi trebuie făcută o consolidare de perete să nu mai fie probleme“, a declarat Ştefan Cherciu, directorul bazei de tratament de la Săcelu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS