17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSe caută înlocuitor pentru Laurenţiu Ciurel

Se caută înlocuitor pentru Laurenţiu Ciurel

Laurenţiu Ciurel, managerul privat al CEO
Laurenţiu Ciurel, managerul privat al CEO

Laurenţiu Ciurel, actualul manager al Complexului Energetic Oltenia, nu mai este dorit în fruntea companiei producătoare de energie electrică şi cărbune. Acţionarii Complexului Energetic Oltenia caută deja un înlocuitor pentru Laurenţiu Ciurel. Un prim candidat la şefia companiei a făcut public faptul că i-a fost oferită funcţia respectivă, dar a refuzat. Este vorba de Mihai Bălan, fostul director al CET Govora, din Vâlcea. Mihai Bălan a refuzat să facă publică instituţia care l-a ofertat, însă a recunoscut că a stat de vorbă pe această temă cu persoane de decizie, dar a refuzat propunerea de a conduce Complexul Energetic Oltenia.
„Recunosc că a fost o discuţie în sensul ăsta, dar am refuzat propunerea. Infirm aceste informaţii. Am trecut în mediul privat şi aici vreau să rămân. Nu am plecat de la CET Govora ca să vin la Complexul Energetic Oltenia. În nici un caz. Nu este adevărat că am fost audiat în Comisia de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor. Nu s-a ajuns în această fază“, a declarat Mihai Bălan. Acesta nu a dorit să spună cine i-a propus să preia conducerea companiei, Ministerul Energiei sau Consiliul de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia.

Gerea spune că nu el doreşte schimbarea lui Ciurel

Ministrul energiei, Andrei Gerea, a declarat că nu are nici un fel de informaţii în legătură cu posibila înlocuire din funcţie al managerului Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel.
„Nu ştiu de unde a apărut această informaţie. Nu am discutat despre aşa ceva“, a precizat şeful Ministerului Energiei. Societatea condusă de Laurenţiu Ciurel se află în portofoliul statului şi a încheiat anul trecut cu pierderi, însă conducerea companiei a motivat faptul că sumele respectivă au fost folosite pentru constituirea de provizioane, în vederea achiziţionării de certificate de CO2. CEO a concediat 2.000 de salariaţi la 1 iunie 2015, majoritatea din judeţul Gorj. În ultimele trei luni, CEO a stat foarte bine la producţia şi vânzarea de energie electrică, având o cotă de piaţă record de 30%. Acest procent are legătură însă cu seceta prelungită. Complexul Energetic Oltenia are mari probleme cu intrarea pe piaţa de energie, în condiţii meteorologice normale, prioritate având producătorii de energie verde. Laurenţiu Ciurel este urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul „Turceni – Rovinari“, în care mai sunt anchetaţi premierul Victor Ponta, fostul ministru al transporturilor, Dan Şova, şi ex-directorul CE Turceni, Dumitru Cristea. La rândul său, directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, a declarat că informația privind schimbarea din funcție și înlocuirea sa cu Mihai Bălan, este neadevărată: „Este o informație falsă, fără nici un fundament“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS