14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSamir Sprînceană cere contopirea pedepselor

Samir Sprînceană cere contopirea pedepselor

Samir Sprînceană a fost arestat preventiv pentru a doua oară în iunie 2010, când a fost acuzat de comiterea de infracțiuni cu carduri de credit (Foto: Arhivă GdS)
Samir Sprînceană a fost arestat preventiv pentru a doua oară în iunie 2010, când a fost acuzat de comiterea de infracțiuni cu carduri de credit (Foto: Arhivă GdS)

Condamnat definitiv în două dosare penale, omul de afaceri Samir Sprînceană a cerut judecătorilor Tribunalului Dolj contopirea celor două pedepse. Este vorba de o pedeapsă de cinci ani de închisoare primită în mai 2013 într-un dosar de fraude informatice, și alta de opt ani, primită în iunie 2014 pentru returnări ilegale de TVA.
Judecătorii Tribunalului Dolj urmează să se pronunțe asupra unei cereri de contopire a pedepselor formulată de Samir Sprînceană, condamnat în total la 13 ani de închisoare în două dosare penale.
Prima pedeapsă, una de cinci ani de închisoare, a primit-o în mai 2013, printr-o hotărâre definitivă a Curții Supreme. Samir Sprînceană a fost arestat preventiv la începutul lunii iunie 2010, alături de nepotul său, Ovidiu Doran, dar şi de Iulian Niţulescu, Claudiu Bălan, Gigi Toma şi Liviu Sfetcovici, toţi fiind acuzaţi de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova de constituire a unui grup infracţional organizat, deţinerea de echipamente pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică şi acces fără drept la un sistem informatic.
Potrivit anchetatorilor, în februarie 2010, a fost descoperit în Craiova un grup infracţional organizat, format din Samir Sprînceană, Ovidiu Doran, Iulian Niţulescu, Claudiu Bălan, Gigi Toma şi Liviu Sfetcovici, care se ocupa cu montarea de dispozitive „skimmer“ pe bancomate din Germania, Franţa şi Italia pentru a copia datele cardurilor bancare. Cu datele astfel obţinute erau clonate cardurile originale, ulterior banii fiind retraşi fraudulos din conturile bancare. Pe 1 iunie 2010, ofiţerii BCCO Craiova i-au reţinut în vama Cenad pe Sprînceană, Doran şi Niţulescu, care plecaseră spre Germania pentru a recupera aparatura pentru copierea datelor de pe cărţile de credit. După încheierea cercetărilor, în octombrie 2010, Samir Sprînceană și ceilalți cinci inculpați au fost trimiși în judecată.
Pe 2 mai 2013, inculpații au fost condamnați definitiv printr-o hotărâre a Curții Supreme. Samir Sprînceană a primit cinci ani de închisoare, ca şi Toma, Niţulescu şi Doran. În schimb, Sfetcovici şi Bălan au fost condamnaţi la trei, respectiv trei ani şi şase luni de pușcărie.
Din pedeapsa primită de Samir a fost scăzută perioada de arest preventiv, de pe 1 iunie 2010 și până pe 28 ianuarie 2011.

Opt ani de închisoare pentru returnări ilegale de TVA

În iunie 2014, același Samir Sprînceană era condamnat definitiv într-un alt dosar penal, care privea returnări ilegale de TVA. În acest dosar, Samir Sprînceană fusese trimis în judecată încă din august 2006, alături de alți zece inculpați.
Anchetatorii au reţinut că, între iulie 2003 şi octombrie 2004, Samir Sprînceană, Adrian Marius Berceanu, Roland Împuşcătoiu și Florentina Dobre au constituit un grup organizat la care au aderat mai apoi Petrişor Crăciun, Alin Popa și Florinel Buioca, scopul fiind acela de a „săvârși infracțiuni grave contra patrimoniului, respectiv înșelăciune, în dauna DGFP Dolj, și spălarea banilor proveniți din aceste infracțiuni“. Pentru asta, inculpații au creat mai multe firme prin intermediul cărora au realizat circuite financiare și comerciale fictive de care s-au folosit pentru a solicita și obține ilegal, de la DGFP Dolj, TVA în valoare de aproximativ 65 de milioane de lei.
Samir şi Berceanu sunt cei care au înființat firmele SC KIRA GROUP SRL şi SC OLTENIA NETWORK CABLE SRL, societăți prin care au dedus ilegal TVA, dar au şi furnizat celorlalte firme controlate de grup documentele financiar-contabile ce atestau operațiuni comerciale fictive.
Pe data de 19 iunie 2014, Curtea de Apel Craiova a dat o hotărâre definitivă în acest dosar. Samir și Berceanu au fost condamnați la câte opt ani de închisoare, iar Împuşcătoiu a primit o pedeapsă de șapte ani şi trei luni de închisoare. Restul inculpaților au primit pedepse între trei ani și șase luni și patru ani de închisoare.
Din pedeapsa primită de Sprînceană, se scade perioada de arest preventiv, de pe 9 martie 2006 și până pe 29 septembrie 2006.

Contopirea pedepselor

Samir Sprînceană a fost încarcerat pe 3 mai 2013, la o zi după ce a fost condamnat definitiv în dosarul privind infracțiuni cu carduri de credit. Ulterior, Samir Sprînceană a formulat la Tribunalul Dolj o cerere de contopire a celor două pedepse, însă instanța a amânat luarea unei hotărâri pentru data de 17 septembrie.
Dacă va admite cererea, instanța poate contopi cele două pedepse în cea mai grea, cea de opt ani de închisoare, la care poate adăuga sau nu un spor de până la o treime din totalul celor două pedepse. Ulterior, din pedepasa rezultantă se scade perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, dar și perioada executată din pedeapsă. În cazul lui Samir Sprînceană, este vorba de trei ani și șase luni – un an și două luni de arest preventiv, plus doi ani și patru luni executați deja.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS