21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLacrimi pentru Alexandra

Lacrimi pentru Alexandra

În Goiești au răsunat strigăte de jale. Un suflet de doar 17 ani a fost condus pe ultimul drum. A lăsat în urma sa misterul unui sfârșit tragic, dar și teama celui ce pășește la ceasul serii pe străzile Craiovei sau pe aleile celui mai mare parc din oraș.

Liniște apăsătoare în comuna doljeană Goiești, localitate în care s-a născut, a copilărit și a locuit tânăra Alexandra Goghez, de 17 ani, care a fost găsită moartă într-o zonă cu vegetație bogată din Parcul „Nicolae Romanescu“. Copii, tineri și bătrâni cu flori și lumânări în mână au pornit la prânz spre casa părintească a fetei. Fie că o cunoșteau sau nu, oamenii au simțit nevoia să-i aducă un ultim omagiu și să o conducă pe ultimul drum pe tânăra plecată mult prea devreme dintre ei. În fața casei familiei Goghez, oamenii îmbrăcați în negru priveau tăcuți. Doar muzica mortuară spărgea liniștea aceea apăsătoare. Glasurile sfâșiate de durere ale celor apropiați se auzeau din casă. „Cu ce a greșit, Doamne, acest suflet de copil?“, „De ce, Doamne?“. Întrebări fără răspuns, care sfâșie sufletul oricărui om care le aude. Pe o bancă de la poarta casei, câteva tinere priveau în gol la mulțimea de jerbe și coroane ce erau așezate pe remorca mașinii care le va duce prietena pe ultimul drum. Un drum fără întoarcere. Sunt colege de clasă cu Alexandra. „Era o fată bună la suflet. Ne întâlneam la școală. Nu prea ieșeam în oraș pentru că ea făcea naveta. În ultima vreme, chiar înainte de încheierea anului școlar, am sesizat că era mai închisă. Nu prea comunica. În clasa a IX-a ne înțelegeam foarte bine, dar acum, la sfârșit de clasa a X-a, se îndepărtase de noi. Vorbeam, dar nu ca înainte. Am presupus că și-a făcut alți prieteni. Am aflat despre dispariția ei de pe facebook, dintr-o postare a verișoarei ei“, a povestit una dintre colegele de clasă ale Alexandrei de la Colegiul Naţional „Gheorghe Chiţu“ din Craiova.

„Am pierdut o soră, o prietenă“

Ne atrage atenția altă fată, care privește pierdută în zare. Îi este imposibil să accepte că Alexandra nu mai este. „Am fost la grădiniță împreună, la școala generală, iar acum la liceu. Eram colege de bancă. Venea pe la mine. Eram prietene. Mergeam la cumpărături, prin parc, la suc. Ne spuneam absolut tot“, își amintește Loredana Troacă de frumoasele momente petrecute împreună cu Alexandra. În timpul școlii făceau naveta împreună, erau nedespărțite. După terminarea anului școlar, Alexandra a vrut să se angajeze. „A vrut să vadă cum este să muncească și să câștige banii ei. De când s-a angajat, nu prea ne mai întâlneam. Nu prea mai comunica, nu mă mai suna. Era închisă. S-a încurcat poate cu cineva mai mare decât ea și a tras-o în jos. Nu știu! Nu mi-a spus dacă avea prieten sau nu. Încă de la sfârșitul anului școlar am sesizat că s-a schimbat. Vorbea mult la telefon. Când am întrebat-o cu cine petrece atâtea minute în telefon, mi-a zis că vorbește cu o prietenă. Nu am insistat. Acum o lună și ceva ne-am văzut ultima dată. Când am aflat de dispariția ei, am sunat-o pe verișoara ei, care mi-a spus că nu știe nimeni nimic de ea. Am încercat să o sunăm și pe ea și mi-a răspuns unchiul ei la telefon și m-a întrebat când am vorbit ultima dată cu Alexandra. I-am răspuns că nu ne mai auzisem de câteva săptămâni. M-a rugat să îi anunț dacă aflu ceva. Alexandra își mai lăsa telefonul acasă. Am pierdut o soră, o prietenă“, a spus Loredana Troacă.
O prietenă, o soră le va zâmbi de sus, din cer. Drumul Alexandrei s-a întrerupt brusc, inexplicabil pentru prietenele din copilărie, colegii de liceu și toți cei care au cunoscut-o. „Cu Alexandra am vorbit ultima dată până să se angajeze. Veneam de la Craiova la Goiești tot timpul împreună cu ea și cu Loredana. Ne-a spus că vrea să își găsească un loc de muncă, să câștige niște bănuți. Când a aflat unde o să lucreze, s-a temut un pic. Îi era frică să se întoarcă seara acasă. De obicei, se ducea unchiul său și o lua de la muncă și o aducea acasă, ca să nu pățească nimic. În seara dispariției, era singură pentru că unchiul era plecat în delegație și nu a mai putut să se ducă după ea“, a povestit Andreea Manea.
O seară nefastă, care a întrerupt brusc drumul unei tinere, unei copile. Ce s-a întâmplat în acea seară? Cine sunt cei vinovați? Sunt întrebări care trec prin mintea fiecăruia dintre noi. „Am fost extrem de șocate. Nu ne așteptam la așa ceva. Dacă era căutată bine, era imposibil să nu fie găsită. Cine știe, să spună adevărul, pentru că e șocant ce s-a întâmplat. Dacă nu era ea, puteam să fim noi?!“, se revoltă alte colege de liceu ale Alexandrei.
Soarele se ascunde după nori. Încep să cadă stropi de ploaie. Și cerul a plâns la Goiești în ziua în care Alexandra, într-un sicriu alb, asemenea sufletului său inocent, de copil, a părăsit această lume.

Siguranța cetățenilor Craiovei, pusă sub semnul întrebării

Întorşi în Craiova, am mers pe aleile Parcului „Nicolae Romanescu“, locul în care Alexandra a fost văzută ultima dată în viață de colegii de serviciu. Am încercat să aflăm de la cei care se plimbau ieri pe aleile parcului – așa cum fiecare dintre noi am făcut-o și o facem deseori, așa cum a făcut-o și tânăra de 17 ani – dacă se simt în siguranță.
„Noi ne simțim în sigu­ranță pentru că venim ziua. Nu avem ce căuta seara. Ziua e destul să lungă. Până la 63 de ani nu am avut nici un fel de problemă legată de siguranța mea pe străzile Craiovei“, spune plină de încredere o craioveancă, în vreme ce un cuplu de pensionari aflați cu nepoțica la plimbare declară cu regret că „nu ne simțim în siguranță în nici un loc. Acestea sunt timpurile. Lumea s-a înrăit. Văd că nu ne mai suferim unii pe alții“.
Altă bunicuță, care vine aproape zilnic cu nepoata în parc, ne mărturisește că se simte în siguranță doar la lumina zilei. „Vin aproape zilnic în parc. Ziua mă simt în siguranță, pentru că mai e poliție, mai e lume, dar seara nu aș îndrăzni să trec prin parc. Sunt atâția oameni care nu au unde să doarmă, de aceea mă tem să trec la lăsarea întunericului pe aici“.
Prezența polițiștilor comunitari, care ar trebui să asigure confortul psihic și totodată sentimentul de protecție pe aleile parcului, este rară în viziunea altor craioveni care frecventează în mod regulat această oază de verdeață. „Vin cu nepoțelul în parc aproape zilnic. Cu polițiștii locali mă întâlnesc, ce-i drept, cam rar. E păcat, pentru că sunt plătiți din buzunarul nostru și nu prea își fac datoria. Mă simt în siguranță atâta timp cât nu merg în locuri neumblate și atâta timp cât este lumină“.
Sentimentul de siguranță dispare în Parcul „Nicolae Romanescu“, se pare, odată ce soarele apune. „Vin cu nepoțica destul de des în parc, însă rar mă întâlnesc cu cei de la Poliția Locală. Ei ar trebui mereu să patruleze. Mă simt în siguranță pentru că nu vin seara. Oricum, la lăsarea serii nu suntem protejați. Eu locuiesc în Lăpuș și văd și acolo ce se întâmplă. Blocul e aproape de cap de linie, de unde se ia microbuzul spre Balș. Se așază cu sticle de bere, deși e interzis consumul de băuturi alcoolice în spațiul public. Dacă le spui ceva, sar la tine. Poliția ar trebui să vegheze“. Tot despre sentimentul de protecție din timpul zilei, de pe aleile Parcului „Nicolae Romanescu“, ne vorbește și alt craiovean.
„Nu prea venim seara. Mă simt în siguranță atâta timp cât circul pe aleile luminate și populate. Poate ar trebui suplimentate forțele de ordine seara, căci ziua îi vedem“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS