10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCentrul de Transfuzie cere ajutor pentru salvarea de vieți

Centrul de Transfuzie cere ajutor pentru salvarea de vieți

„Donaţi sânge!“ este îndemnul reprezentanților Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova. Criza de donatori este în această perioadă mai acută ca oricând.
30-40 de donatori vin zilnic la Centru, iar necesarul ar fi de cel puțin 100. Centrul nu are suficient personal și din această cauză apar orele de așteptare. Sunt donatori care, dezamăgiți de timpul de așteptare îndelungat, nu mai revin. Există însă și oameni care de mai bine de 20 ani salvează vieți și niciodată nu ar renunța să doneze sânge.

Nevoia de sânge în spitalele craiovene crește de la an la an, iar donatorii sunt tot mai puțini. Vara, în perioada concediilor, în Centru ajung de cele mai multe ori rudele celor aflați pe patul de spital și mai puțin donatori voluntari. Orice intervenție chirurgicală, orice anemie necesită transfuzie de sânge. Cei care își doresc să facă un gest de solidaritate sunt din ce în ce mai puțini și o problemă mare este că o parte semnificativă dintre aceștia nu sunt compatibili pentru donare. „Donatorii în Dolj și în România, în general, sunt tot mai puțini, din cauză că populația îmbătrânește și nu se mai încadrează în criteriile donatorului de sânge, dar și din lipsă de simți civic. În alte țări, procentul persoanelor care donează este mai mare, în România lucrurile nu stau deloc așa. În perioada de vară vin 30-40 de donatori, ceea ce este insuficient având în vedere cererea. În mod normal, ar trebui să vină minimum 100 ca să putem să onorăm la limită cererile. În plus, Spitalul Județean, de exemplu, deservește toată Oltenia și cazurile care au nevoie de sânge sunt multe. Avem o legătură bună cu centrele din regiune, dar și acolo donatorii sunt puțini. Rog donatorii tineri să vină cât mai mulți pentru că sângele poate ajunge la bunica, mama, copilul, nepotul fiecăruia dintre noi. Nu trebuie donat doar pentru un interes, ci voluntar“, a declarat dr. Iuliana Manea, noul director al Centrului Regional de Transfuzie Sanguină (CRTS) Craiova.

Personal puțin și ore de așteptare

Unii donatori sunt nemulțumiți de faptul că așteaptă prea mult până în momentul donării. De vină este lipsa de personal. Centrul are 29 de angajați. Urmează să fie scoase la concurs un post de biolog și unul de specialist în medicină de laborator. „Personalul este destul de puțin și nu putem să ne desfășurăm activitatea așa de repede cum ar dori cei care vin să doneze. Durează în jur de o oră și jumătate, chiar două ore până când donatorul parcurge tot circuitul. Se face identificarea, se eliberează o fișă, urmează examenul clinic și testele de predonare, care pe lângă recoltare presupun și efectuarea acelor analize în laborator și abia după aceea omul intră la donare. De obicei, apar perturbări în activitate când se fac și colecte mobile. Atunci, personalul este împărțit. Acolo unde se desfășoară acțiunea de donare trebuie să existe medic, cel puțin trei asistenți, o persoană care să înregistreze donatorii și care completează de mână fișele, la Centru se fac pe calculator și treaba merge mai repede“, a explicat directorul Centrului.
Urmează ca în această săptămână, în Consiliul de Administrație, să se solicite aprobarea pentru a scoate la concurs două posturi. Postul de biolog a mai fost scos o dată la concurs, dar nu s-a înscris nimeni.

Dacă donatorul nu completează corect chestionarul, se face risipă de timp și bani

Ce se întâmplă cu sângele donat, este una dintre întrebările donatorilor. Sângele este fracționat, controlat biologic, validat. Un singur donator poate ajuta trei pacienți. Din cantitatea de sânge donată o singură dată se pot extrage elementele care pot salva vieţile a trei pacienţi. Celulele roşii, hematiile, se pot păstra 35 de zile şi se folosesc în special la pacienţii din sălile de operaţii şi reanimare. Trombocitele se pot păstra maximum cinci zile şi sunt de ajutor bolnavilor de cancer şi leucemie.
Plasma poate fi congelată şi rezistă până la un an, este folosită în principal în tratamentele accidentaților şi bolnavilor cu arsuri.
Înainte de recoltarea sângelui, donatorii trebuie să completeze și să semneze un chestionar. Din cauza faptului că nu sunt completate corect, de multe ori abia după recoltare și după controlul biologic al sângelui se descoperă problemele. Așa se face risipă de timp și materiale. „Nu este suficientă intenția. Există niște reguli legiferate. Trebuie să fii sănătos pentru donare. Înainte de recoltare, poţi consuma o cană cu ceai sau cafea, un mic dejun puţin consistent. Nu fuma o oră înainte şi după donare. Donatorul trebuie să-și asume acel chestionar, care nu înseamnă o simplă semnătură, ci o răspundere în fața legii. Se întâmplă să ne bazăm pe faptul că au dat răspunsuri corecte, recoltăm sânge, și după ce facem controlul biologic descoperim probleme. Timpul s-a pierdut, sângele nu poate fi folosit pentru uz medical și se consumă și materiale, de exemplu, punga de sânge, care este scumpă, reactivii pentru analize. Se face o risipă din bani publici“, a explicat dr. Iuliana Manea.

La Centrul din Craiova se face și o selecție a donatorilor de celule stem

La o donare se recoltează aproximativ 500 ml de sânge, cantitate ce se reface ca volum în câteva ore, celular în două săptămâni. Două dintre avantajele donatorului sunt că primeşte rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH, grupă sangvină, hepatita B, C, HIV (SIDA) și altele. Acestea sunt confidenţiale.
La cerere, există posibilitatea efectuării şi a altor analize gratuite precum calcemie, glicemie, colesterol, EKG, radiografie pulmonară.
De aproximativ șase luni, în Centrul din Craiova se face și o selecție a donatorilor de celule stem. Aici se recoltează sânge pentru probe și se trimit la București. „Avem un medic și doi asistenți medicali responsabili de această activitate. Există foarte puțini donatori pentru asta. Poate că ar trebuie făcută o promovare la nivel național, având în vedere că este vorba de un program național“, a precizat dr. Manea.

„Donez sânge de peste 20 de ani“

Există și donatori de-o viață, care pot fi exemple de solidaritate pentru fiecare dintre noi. Tanți Bărdăcioi vine la Centru de peste 20 de ani. Nu o deranjează orele de așteptare. Știe că o dată la trei-patru luni vine aici cu scopul de a salva vieți. Spune că este „donator onorific“ al centrului și încurajează tinerii să îi urmeze exemplul. De multe ori, bonurile de masă pe care le-a primit le-a donat nevoiașilor „Donez sânge de peste 20 de ani. Cei care nu vin, nu știu că donarea de sânge duce la regenerarea țesutului vascular. Eu vin o dată la trei-patru luni și mă simt foarte bine. De multe ori am donat bonurile familiilor neajutorate, locuiesc lângă căminul de bătrâni și fac și acolo donații. Eu zic că nu se așteaptă mult, pentru că nu este nimic robotizat, nu sunt condițiile din Occident, personalul este puțin și nu am văzut că stă la cafea sau să piardă timpul“, a spus craioveanca.
Maria Marin este un alt donator fidel. Prima dată a donat acum opt ani, când la biserică a auzit că viața unei bătrâne atârna de câteva picături de sânge. De atunci donează mereu. „Donez de opt ani sânge. Vin o dată la trei sau cinci luni, cum pot. Încurajez cât mai mulți doljeni să facă asta. Te simți foarte bine după donare, sângele tău se regenerează. Eu nu am avut niciodată reacții adverse. Salvezi viața unor oameni și faci un bine și organismului tău“, a spus femeia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS