13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrime de 700 de lei şi serbări câmpeneşti de Ziua Minerului

Prime de 700 de lei şi serbări câmpeneşti de Ziua Minerului

Minerii vor beneficia de prime de 700 de lei
Minerii vor beneficia de prime de 700 de lei

Peste 10.000 de mineri din Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor încasa prime de câte 700 de lei de persoană, aceștia urmând să intre în posesia sumelor de bani, până pe 15 august, atunci când este sărbătorită Ziua Minerului. Liderul de sindicat Constantin Crețan spune că nu vor fi probleme cu acordarea primei de Ziua Minerului, întrucât sumele sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Chiar dacă în urmă cu ceva timp, administraţia companiei a încercat să amâne acordarea primei de Ziua Energeticianului, argumentând lipsa de lichidităţi, până la urmă energeticienii şi-au primit banii. „Minerii îşi vor primi cei 700 de lei. Nu sunt nici un fel de probleme. Este un drept prevăzut în contractul colectiv de muncă şi administraţia îl va onora“, a spus Constantin Crețan, preşedintele Sindicatului Lignitul Oltenia din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Sindicatele organizează la mijlocul lunii august Ziua Minerului

De asemenea, Ziua Minerului va fi organizată și anul acesta pe 15  şi 16 august, la iniţiativa unor sindicate. Vor fi serbări câmpeneşti în Dumbrava Câlnic, zăvoiul Motru, dar și în zăvoiul din localitatea vâlceană Alunu. Sindicalistul Constantin Creţan susține că el este printre puţinii lideri sindicali care au încercat să menţină tradiţia organizării Zilei Minerului, chiar şi după ce sindicatele au avut probleme financiare. Sindicate mici precum Lignitul Oltenia, Viitorul Minier, Solidaritatea 2013 Lupoaia, Minier Berbeşti, Dreptatea Rovinari şi Liga Muncitorilor din România vor organiza Ziua Minerului în mai multe zone miniere din județ. Vor avea loc și competiţii sportive, dar şi activităţi cultural-artistice. Liderul sindical Constantin Creţan spune că manifestările organizate anul acesta de sindicate sunt umbrite de disponibilizările care au avut loc în ultima perioadă. Acesta anunță că sunt bine veniţi şi foştii mineri, dar şi energeticienii care doresc să le fie alături ortacilor cu prilejul Zilei Minerului.

În concediu medical ca să scape de disponibilizare

Sărbătoare va fi pentru minerii din CEO, dar şi pentru cei care au scăpat de disponibilizări prin diferite mijloace. Constantin Creţan a declarat că zeci de mineri au recurs la concediu medical pentru a scăpa de concedieri. Printre aceştia se află şi lideri sindicali. Este vorba de 60 de persoane care recurg la acest tertip fie pentru a crea neplăceri administraţiei, fie pentru a încerca să rămână în câmpul muncii. Aceştia au fost trecuţi pe lista celor 2.133 de disponibilizaţi, dar au intrat imediat în concediu medical. Potrivit lui Constantin Creţan, lider de sindicat în Federaţia „Univers“, printre cei care fug de concediere se află şi sindicalişti ca Gheorghe Peptan, Paul Busuioc şi Corneliu Gârjoabă. Creţan este de părere că aceşti sindicalişti ar trebui să renunţe de bună voie la locurile de muncă pentru că îndeplinesc toate criteriile pentru a fi pensionaţi anticipat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS