8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO nu a început construcţia caselor pentru sinistraţii din Roşia de Amaradia

CEO nu a început construcţia caselor pentru sinistraţii din Roşia de Amaradia

La doi ani de la câştigarea procesului împotriva Complexului Energetic Oltenia (CEO), sinistraţii din satul Seciuri, comuna Roşia de Amaradia, încă nu beneficiază de gospodării. Casele ar fi trebuit să fie reconstruite de companie în Târgu Jiu. Încă din 2006, când casele lor au fost distruse de alunecările de teren, sinistraţii s-au constituit într-o asociaţie care a dat în judecată compania minieră pentru a le reconstrui locuinţele.
De ani buni, 31 de sinistraţi s-au luptat cu CEO în instanţă, reuşind, în 2013 să demonstreze în faţa magistraţilor că gospodăriile din Seciuri au fost dărâmate din cauza lucrărilor miniere din zonă. Nici până acum, Divizia Minieră din CEO nu s-a apucat de reconstrucţia caselor, deşi compania este penalizată zilnic de instanţă pentru întârzieri. Cu toate acestea, Cristi Ciocan, preşedintele Asociaţiei „Sinistraţii din satul Seciuri“, se declară sceptic în privinţa demarării lucrărilor, având în vedere întârzierea voită a managerilor din CEO.
„La cum se mişcă, poate în 2016-2017 încep să ne ridice casele. Este o decizie a instanţei. Ei au mai atacat cu recurs în anulare, dar au pierdut. Sunt peste doi ani. Este un amplasament în Drăgoieni şi aşteptăm să înceapă lucrările“, a declarat reprezentantul sinistraţilor din Seciuri, Cristi Ciocan.

Alte zeci de sinistraţi au dat CEO în judecată

Câştigarea procesului privind construirea a 31 de case i-a determinat pe alţi 65 de sinistraţi din Seciuri să acţioneze în judecată Divizia Minieră din cadrul CEO. Pentru primele 31 de case, a căror construcţie nu a început încă, managerii Complexului Energetic Oltenia trebuie să investească în noua vatră de sat peste trei milioane de euro. Reprezentantul sinistraţilor din Seciuri, Cristi Ciocan, spune că oamenii afectaţi de alunecările de teren cauzate de excavaţiile miniere au solicitat în instanţă doar refacerea caselor, nu şi alte despăgubiri, dar, nici aşa CEO nu se grăbeşte să înceapă lucrările.
„Suma pentru reconstrucţie se ridică la trei milioane de euro. Mai curg penalităţi. Dacă nu se grăbesc, se vor mai aduna bani“, a mai spus Cristi Ciocan. Potrivit CEO, sinistraţii au fost invitaţi să participe la acţiunea de stabilire a amplasamentului unde vor fi ridicate viitoarele gospodării. În mai 2006, aproape 200 de case din satul Seciuri, comuna Roșia de Amaradia, au fost distruse de o alunecare de teren. În cazul a 31 de gospodării, instanţa de judecată a stabilit că alunecările care au distrus casele au fost cauzate de activităţile miniere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS