Comuna Vânători din sud-vestul judeţului Mehedinţi arată călătorului prin Oltenia imaginea satului românesc din zilele noastre: oameni îmbătrâniți, care se zbat să își câștige existența din muncile câmpului. În această luptă dură cu timpul localnicii nu uită de tradiții și trăiesc cu bucurie evenimentele din viața comunității.
Pornim pe ulițele satului. Porți zăvorâte de lacăte, ce atârnă de lanțuri ruginite, curți invadate de ierburi ce au ajuns cât casa vorbesc despre o comunitate care piere. Tinerii nu au nici o șansă în lumea satului de astăzi, așa că iau calea orașelor sau a străinătății. Rămân cei bătrâni, tot astfel cum arareori unii pensionari de la oraș se mai întorc la casa bătrânească. „M-am întors la casa părintească după ce am ieșit la pensie ca să îi ajut pe bătrânii mei. Am rămas aici după ce s-au prăpădit ei. Astăzi sunt mai mulți bătrâni decât tineri în Vânători, care nu mai sunt buni nici de muncă“, ne explică și Ioana Radoslavici.
Oamenii trăiesc din agricultură
Casa părintească nu se înstrăinează, asemenea pământului moștenit din tată în fiu. De pe urma lui trăiesc astăzi și cei din Vânători. Agricultura este ocupația lor de bază. Culturile mari de cereale, legumele din grădini, animalele pe care le cresc în bătătura casei sunt sursele lor de supraviețuire. Muncesc din greu și știu că numai astfel pot să-și asigure un trai decent și uneori să le întindă o mână de ajutor și copiilor plecați din sat pentru a câștiga o pâine mai albă decât a lor.
„Pe ulița aceasta nu avem nici apă, nici canalizare. Folosim apa din fântână. Și cu ajutorul pompei udăm grădina ca să facem și noi legume pentru a avea ce pune pe masă și ce la da și copiilor. Am făcut roșii, ardei, castraveți pentru că am udat, altfel nu făceam nimic, pentru că ploaia ne-a cam ocolit. Mai rău e cu porumbul. Nu a avut deloc apă, că nu a dat din cer un strop. Ce să se facă? Cu grâul a fost cum a fost, că e semănat din toamnă. Oamenii trăiesc greu din agricultură. Altceva ce să facă? S-a înființat acum la Roșiori (localitate aflată în administrația comunei Vânători – n.r.) o croitorie, dar în rest nimic. Nu ai altceva ce să faci aici. Trăiești din ce pui în grădină. În sat majoritatea sunt bătrâni. Toți copiii au plecat! Aici peste drum casa e părăsită, mai încolo la fel. Eu și cu vecina suntem mai tinere, în rest bătrâni. Noi am rămas, copiii au plecat. Au fost în Timișoara și acum sunt în Anglia. În țară munceau, iar banii pe care îi câștigau le ajungeau să plătească chiria și nu se alegeau cu nimic“, ne-a spus Viorica Tuță.
Grădinile, mândria localnicilor din Vânători
Grădina altei gospodării, de pe altă uliță, este mândria familiei. „Noi punem în grădină de toate, că suntem învățați să avem. Dăm și la fiice, la oraș. Bătrâni cum suntem, creștem păsări, porci“, recunoaște cu mândrie altă localnică.
Îngrijirea grădinilor este esențială în Vânători.
„Agricultura e la pământ! Ce se adună de pe câmp e pentru strictul necesar, pentru vite, pentru ce mai are omul prin gospodărie. Nu ai nici un avantaj. Cheltuielile sunt mari. Noroc cu grădina! Porumbului de pe peticul acesta de pământ i-a mers bine că a fost udat. Pentru cultura din câmp nu avem nici un fel de speranță. Nici pomilor fructiferi nu le-a mers foarte bine. Unii s-au uscat, așa că anul acesta nu vom mai umple beciul cu gemuri și compoturi. Legumelor din solar le-a mers bine“, ne explică Dumitru Cepoi în vreme ce ne prezintă cu mândrie grădina casei.
„Am avut castraveți în solarul ridicat în urmă cu trei ani și acum avem roșii de un bulion, de o salată. Le udăm cu apă din fântână cu ajutorul pompei. Dacă muncești ai. Dacă stai la umbră nu rentează nimic!“. Ne prezintă apoi rândurile cu ardei iute, vinete, varză de toamnă, ardei gras, capia.
Tradiţii şi obiceiuri duse mai departe
Am poposit în comuna Vânători în zi de sărbătoare, zi în care oamenii locului participaseră la slujba de la biserică. Porțile locașului de cult s-au deschis pentru a-i primi pe enoriași, așa cum se întâmplă în fiecare zi de duminică sau de mare sărbătoare. E prilej ca sapa să fie lăsată deoparte, iar trupurile obosite de atâta muncă și de greutatea anilor care au trecut peste ele să primească un bine meritat repaus.
„Suntem oameni cu credință. Venim în fiecare zi de duminică sau de sărbători. Așa am pomenit de la părinții noștri“, ne explică o localnică în timp ce ne poftește să gustăm coliva din coșul pe care îl poartă pe braț.
Ne oprim pentru o clipă pentru a afla mai multe lucruri despre oamenii și locurile în care am poposit.
„Am revenit în comună, pentru că nu am vrut să lăsăm casa părintească. Am regăsit meleagurile copilăriei schimbate. Astăzi nu mai este ca odinioară. Doar oamenii au rămas la fel de buni și gospodari. Muncesc mult, săracii de ei!“, ne creionează în câteva cuvinte imaginea comunei Vânători de azi altă localnică.
Discuția este întreruptă de muzica lăutarilor. Pe drum un alai de nuntă își face apariția. „Este obiceiul adăpatului miresei. Să le meargă bine în viață“, vine explicația din partea unei bătrâne.
Așa e obiceiului locului, ca în ziua de luni, mirii, cu părinții și apropiați să meargă la casa moșilor și a nașilor să le lanseze invitația de a participa la o nouă zi de petrecere, a treia. Mireasa poposește apoi cu întreg alaiul și la fântână pentru a vărsa în mod simbolic găleata cu apă și a împărți busuioc nuntașilor.
La un colț de stradă, un localnic privește cu interes alaiul, rememorând cu voce tare ziua în care își purta mireasa pe ulițele satului. „Noi am făcut mai frumos! Am luat atunci măgarii și i-am urcat pe socri pe ei. E frumos că se mai întâmplă astfel de lucruri și la noi în comună! Nu am mai văzut până azi o nuntă, de foarte mulți ani! Tineretul a cam dispărut. S-a rărit lumea, suntem noi ăștia mai în vârstă. Copii nu prea mai are cine să facă. Mor oameni, dar de născut nu se mai naște nimeni“, spune cu nostalgie bărbatul.
Grădina de zarzavaturi e mândria localnicilor din Vânători, la fel cum păstrarea tradițiilor și obiceiurilor este lucrul firesc, pe care găsesc de cuviință să-l insufle și celor ce măcar pentru o clipă găsesc răgazul să poposească pe aceste meleaguri și să-i cunoască.
