17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljNoi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

Noi duhovnici în Arhiepiscopia Craiovei

11 preoţi din Arhiepiscopia Craiovei au primit vineri, 24 iulie, harul duhovniciei în Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” situat în incinta Centrului eparhial. Slujba de hirotesie întru duhovnic a fost săvârşită de Inaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Oltenioei,

În cuvântul adresat noilor duhovnici, Mitropolitul Olteniei a subliniat importanţa grjii pe care preotul duhovnic trebuie să o poarte permanent, atât pentru sufletul său cât şi pentru sufletele credincioşilor încredinţaţi spre păstorire. “Este foarte important ca în viaţa şi activitatea noastră duhovnicească să purtăm permanent grijă atât faţă de sufletele noastre, cât şi faţă de sufletele credincioşilor încredinţaţi nouă  spre păstorire. Grijă faţă de noi înşine, pentru că, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, preotul este luat din popor, slujeşte pentru popor şi are nevoie permanent de jertfă şi de rugăciune spre a se menţine pe linia ascendentă către Împărăţia lui Dumnezeu. De asemenea, preotul,poartă de grijă faţă de sufletele credincioşilor şi de aceea este esential ca Taina Sfintei Mărturisiri să fie bine săvârşită, cu multă atenţie, cu multă luare aminte. În Taina Spovedaniei preotul face cateheză, face îndrumare, face vindecare, face o mulţime de lucrări ce sunt de mare folos în Biserică. Este necesar să ne gândim mereu la credinciosul nostru care trăieşte într-o lume plină de ispite, de suferinţe şi greutăţi, într-o lume secularizată, lipsită de repere morale. Şi atunci el îşi pune nădejdea în Biserică, are ca sprijin şi îndrumător pe preot, singurul om care are puterea de a tămădui, prin harul Sfântului Duh, bolile sufleteşti, de a-i redresa viaţa şi comportamentul”, a spus IPS Irineu.
La final, fiecare preot a primit din partea IPS Părinte Mitropolit Irineu câte un Molitfelnic şi o Sfântă Cruce.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS