14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj162 de angajați de la Termo pleacă acasă

162 de angajați de la Termo pleacă acasă

162 de angajați de la SC Termo Craiova SRL pleacă acasă din luna august. În cadrul întâlnirii de ieri dintre administratorul judiciar Maria Somnea, reprezentantul Siomax, și reprezentanții sindicaliștilor și angajatorilor s-a decis ca din cei 760 de angajați, câți are furnizorul de căldură al orașului în prezent, să mai rămână 598.
„La întâlnire am stabilit viitoarea organigramă. Din 760 de angajați vor mai rămâne 598. Nu am stabilit încă nominal persoanele care vor pleca acasă începând din luna august. Pe 3 august, mă voi întâlni cu comisia paritară și la acel moment vom ști care sunt persoanele care pleacă“, a declarat Maria Somnea, administrator judiciar.
Aceasta a mai spus că pe lista de disponibilizare au fost persoane care s-au înscris benevol. Între acestea sunt angajați care se apropie de pensionare, alții care au posibilitatea să-și găsească alt loc de muncă și alții care știau că sunt vizați să fie concediați. Disponibilizările se vor face din cadrul tuturor compartimentelor societății. La plecare salariații Termo vor beneficia de salarii compensatorii în funcție de vechime. Angajații care au între zero și cinci ani de vechime primesc la plecare două salarii compensatorii. Cei cu vechime între cinci și zece ani vor beneficia de șase salarii. Opt salarii primesc la disponibilizare angajații care au vechime între zece și 15 ani și zece salarii angajații cu vechime între 15 și 20 de ani. Cei mai mulți bani în caz de disponibilizare primesc angajații care au peste 20 de ani de vechime, și anume 25 de salarii compensatorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS