5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe asfaltează Calea București!

Se asfaltează Calea București!

După mai multe săptămâni în care porțiuni din Calea București au fost decopertate, iar diferența de nivel dintre anumite sectoare de drum a pus la încercare nervii șoferilor, municipalitatea a anunțat că, de astăzi, începe asfaltarea pe sensul de mers dinspre Universitate către Piața Mare. Constructorul mai lucrează, în paralel, la reabilitarea rețelei electrice a tramvaiului. Între timp, lucrările la linia de tramvai mai au doar câteva săptămâni până la finalizare, însă tramvaiele nu vor putea intra în uz imediat.

Șoferii ai căror nervi au fost puşi la încercare în ultimele săptămâni pe Calea București, pe părțile decopertate de societatea care se ocupă de reabilitarea străzii pe fonduri europene, vor scăpa curând de chinuri. Reprezentanții municipalității au explicat pentru GdS că lucrările de asfaltare vor demara chiar astăzi, începând cu ora 8.00, din zona Universității.
„A fost pregătită o suprafață destul de mare pentru asfaltare. E un disconfort creat mai ales la coborârile de la intersecții, unde sunt denivelări foarte mari. Cred că este și o scăpare a constructorului în acest sens, pentru că trebuia să prevadă ceva ca traficul să se poată desfășura în condiții normale. Ei au anunțat Inspectoratul General de Stat pentru Investiții și Construcții, pentru că aceasta este o fază determinantă a proiectului de pe Calea București, și a fost programat ca, pentru data de mâine (astăzi – n.r.), la ora 8.00, să înceapă lucrările de asfaltare, în sensul de la Universitate către Piața Centrală. Se speră ca în prima zi să se treacă de Piața Centrală. Decopertarea suprafeței atât de mari s-a datorat faptului că vor să fie cât mai puține întreruperi. Altfel, aceste întreruperi creează o mică denivelare, de multe ori nesesizabilă, dar în timp poate deveni o problemă. În acest sens, se va opri și circulația“, a declarat viceprimarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Trotuarele, refăcute complet?

Lucrările pe proiectul pe fonduri europene în valoare de peste cinci milioane de euro fără TVA au debutat în urmă cu mai mult de o lună cu spargerea trotuarelor pentru reabilitarea sistemului electric de la tramvaie. Fiindcă reabilitarea totală a trotuarelor nu a fost inclusă în proiectul inițial, municipalitatea vrea să schimbe acest lucru.
„Rețelele sunt în grafic. S-au înlocuit o mare parte din cablurile de alimentare a tramvaiului, dar avem o discuție vizavi de posibilitatea de a reface în totalitate trotuarele. Pe proiectul inițial a fost prevăzută o refacere locală, adică doar partea unde s-au săpat șanțuri. Avem discuții dacă am putea interveni cu acordul-cadrul de asfaltare pentru a reface în totalitate trotuarele. Ar fi păcat să avem un bulevard refăcut, dar cu trotuarele cârpite“, a precizat viceprimarul. Deși are un termen de execuție destul de mare, de 12 luni, lucrarea ar trebui încheiată până la finele anului, pentru a nu se pierde finanțarea europeană.

Tramvaiul mai are de așteptat

În ceea ce privește reabilitarea liniei de tramvai, la care se lucrează de peste doi ani, aceasta ar trebui să se încheie la finele acestei luni.
„La tramvai cred că este vorba de zile. Se mai lucrează la bucla de la Electroputere, la acea coborâre, din cauză că a mai existat o licitație în cursul anului trecut în care s-a automatizat partea de macazuri înainte de a începe coborârea. Pe proiectul inițial, macazurile erau schimbate normal, dar am avut o rezervă de bani și am decis să automatizăm. Mai este puțin de lucru la traversarea din capătul celălalt, la Peco Severinului. Probabil că la sfârșitul lunii nu vor mai fi probleme la linia de tramvai“, a spus Mihail Genoiu. Chiar dacă aceste lucrări se vor încheia într-un timp foarte scurt, craiovenii mai au de așteptat până să meargă cu tramvaiele.
„Tramvaiele nu vor circula până când nu se va termina și partea de fir, atât cel îngropat, despre care am vorbit înainte, cât și cel suspendat, pe care va culisa receptorul tramvaiului și care este suspendat pe stâlpi“, a încheiat Genoiu.
Proiectul de reabilitare a străzii Calea București, pe tronsonul cuprins între Universitate și Podul Electro, mai include, pe lângă reabilitarea carosabilului și a rețelei electrice pentru tramvai, crearea de piste pentru bicicliști și realizarea de noi locuri de parcare. Refugiile tramvaiului vor fi așezate după intersecții, pentru a preveni eventualele incidente rutiere. Asocierea de firme care lucrează pe această mare arteră din Bănie este SC Martin Rose România SRL – SC Delta ACM ‘93 SRL – Electromontaj SA – Elektroline a.s.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS