10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOpt ani de închisoare pentru conducere fără permis

Opt ani de închisoare pentru conducere fără permis

Polițiștii de la Rutieră l-au prins de mai multe ori conducând fără permis pe craioveanul de 26 de ani (Foto: Arhiva GdS)
Polițiștii de la Rutieră l-au prins de mai multe ori conducând fără permis pe craioveanul de 26 de ani (Foto: Arhiva GdS)

Un craiovean, de 26 de ani, trimis în judecată în mai multe dosare de conducere fără permis, a fost condamnat definitiv în alte două dosare penale privind comiterea aceleiași infracțiuni. În primul a primit o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare, iar în al doilea – de patru ani și zece luni, ambele cu executare.

Craioveanul Laurențiu Pascu a fost prins conducând fără permis de două ori în cursul anului 2012 și o dată în septembrie 2013, iar în iunie 2014 a fost condamnat definitiv la un an și două luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea a trei infracțiuni de conducere fără permis.
Tot în iunie 2014, același Laurențiu Pascu a fost condamnat de Judecătoria Craiova la un an de închisoare cu suspendare în alt dosar de conducere fără permis. După câteva luni, în octombrie 2014, în alt dosar de conducere fără permis, același Pascu a fost condamnat la un an şi șase luni de închisoare cu suspendare. În toate dosarele penale în care a fost condamnat, Pascu și-a recunoscut faptele pentru a avea parte de pedepse mai ușoare, însă, după ce a recidivat, acest lucru nu l-a mai ajutat.
Pe 16 ianuarie, anul acesta, Laurențiu Pascu a fost trimis din nou în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Infracțiunea a fost aceeași ca și în celelalte dosare penale – conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. După o lună, pe 19 februarie, inculpatul a și fost condamnat. Judecătoria Craiova l-a găsit vinovat pentru conducere fără permis și l-a condamnat la un an și șase luni de închisoare, pedeapsă la care instanța le-a adăugat și pe cele cu suspendare primite în cursul anului 2014. În final, Pascu a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare. Sentința Judecătoriei Craiova a fost atacată cu apel de inculpat, iar, pe 1 iulie, Curtea de Apel Craiova i-a respins acțiunea. Hotărârea instanței este definitivă.

Închisoare cu executare în alt dosar

Tot în ianuarie, pe 27, un echipaj de poliţişti de la Secția 1 a oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Împăratul Traian din Craiova. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că la volanul mașinii se află același Laurențiu Pascu, care nu a avut niciodată permis de conducere. Polițiștii i-au întocmit alt dosar penal, iar câteva zile mai târziu, Pascu a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30 de zile. Pe 12 februarie, inculpatul a și fost trimis în judecată, iar la începutul lunii aprilie a fost condamnat din nou. Și în acest dosar și-a recunoscut faptele, însă acest lucru nu l-a mai ajutat. Judecătoria Craiova l-a condamnat la doi ani de închisoare, pedeapsă la care au fost adăugate și cele mai vechi, iar în final, inculpatul a primit o pedeapsă de patru ani și zece luni de închisoare. Și această sentință a fost atacată cu apel de inculpat, însă pe 24 iunie, judecătorii de la Curtea de Apel Craiova i-au respins apelul. Din pedeapsa primită se scad cele cinci luni cât inculpatul a fost arestat preventiv. Și această hotărâre este definitivă, astfel că Laurențiu Pascu trebuie să execute și pedeapsa de patru ani și zece luni de închisoare.

Conducerea fără permis

Potrivit Codului Penal, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS