9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAngajări la OJCPI Gorj

Angajări la OJCPI Gorj

Oficiul Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj organizează concurs pentru ocuparea a două posturi vacante din cadrul insituției. Este vorba despre un post de consilier în cadrul Compartimentului Economic și unul de referent în cadrul Serviciului de Publicitate Imobiliară. Deși termenul până la care vor fi organizate concursurile pentru ambele posturi, este destul de scurt, respectiv 17 august proba scrisă și 19 august, proba interviului, conducerea Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj, nu s-a grăbit să anunțe că organizează concursuri pentru ocuparea acestor posturi într-o publicație locală sau națională, așa cum prevede legea. De asemenea, organizarea concursurilor respective trebuie publicată și în Monitorul Oficial, abia apoi urmează o perioadă în care potențialii candidați se pot înscrie pentru susținerea concursului.

Discreţie în organizarea concursurilor

Cu toate acestea, Marius Mănescu, șeful Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj, consideră că posibilii candidați au timp să se și pregătească pentru susținerea examenelor, aceștia trebuind să intre și în posesia tematicii de concurs, dar abia după ce anunțurile vor fi făcute publice. „O să le publicăm anunţurile în presa locală sau naţională. Sunt două posturi disponibile. Concursurile vor fi organizate pe 17 august din tematica şi bibliografia stabilită şi apoi un interviu pentru cei care promovează proba scrisă”, Marius Mănescu, şeful Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Gorj. Conducerea Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară Gorj nu a precizat, însă care este perioada de înscriere pentru cei care vor să concureze pe cele două posturi și nici ce condiții trebuie să îndeplinească candidații, acest lucru stârnind suspiciuni, având în vedere faptul că în mai puțin de o lună vor fi organizate ambele concursuri.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS