11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCEO le va acorda salariaţilor zece tone de cărbune

CEO le va acorda salariaţilor zece tone de cărbune

Cărbunele va fi distribuit până la toamnă (FOTO: Eugen Măruţă)
Cărbunele va fi distribuit până la toamnă (FOTO: Eugen Măruţă)

Conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO) a ajuns la un acord cu o parte a sindicatelor din cadrul companiei pentru acordarea cotei de cărbune pentru încălzirea la iarnă. Potrivit unui comunicat de presă al CEO, angajaţilor le vor fi acordate câte două vouchere în valoare de cinci tone de cărbune fiecare. Astfel, cantitatea totală de cărbune necesar încălzirii pentru perioada de iarnă va fi de zece tone. Deşi iniţial administraţia nu dorea să acorde mai mult de opt tone de lignit, iar sindicatele solicitau 12 tone, în final, cele două părţi s-au înţeles. Angajaţii CEO pot decide asupra modului de folosinţă a acestor vouchere. Decizia de a acorda zece tone de cărbune a fost acceptată de 12 organizaţii sindicale din cadrul CEO, din zonele Dolj, Turceni, Rovinari şi Motru.

Există şi nemulţumiţi care vor 12 tone

Chiar şi aşa, există nemulţumiri în rândul unora dintre sindicate. Dumitru Pârvulescu, vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, susţine că administraţia ar fi putut să acorde 12 tone de cărbune per salariat, având în vedere faptul că depozitele de lignit sunt pline. „Sunt rezultate economice pe primele şase luni, apoi mai sunt vânzări bune în ultimele săptămâni, din cauza secetei. Ar fi aşadar premisele să se acorde 12 tone de cărbune pentru fiecare angajat şi nu zece!“, a declarat Dumitru Pârvulescu. Sindicatele şi administraţia CEO se vor întâlni din nou mâine, atunci când va fi va parafată oficial înţelegerea privind cuantumul cotei de cărbune. Iniţial, conducerea Complexului Energetic Oltenia a dorit să acorde o cantitate de numai opt tone de cărbune pentru salariaţi, însă s-a hotărât ca şi în acest an cota de lignit să fie de zece tone, ca şi în 2014.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS