Comuna Oprișor, județul Mehedinți, anul 2015. O comună cu o populație îmbătrânită ce trăiește cu greu astăzi de pe urma muncii la cramă și din zootehnie. Dând timpul înapoi, în 1953, în localitate se înființa CAP-ul, singurul din județ care ajungea în scurt timp să se autofinanțeze. Tabloul acelor vremuri se creiona astfel: nici o bucată de pământ nelucrată, producție mare, complex zootehnic cu peste 4.000 de taurine la îngrășat, complex de porci de peste câteva mii de capete, chermese udate cu vin roșu din belșug.
Dincolo de întinderile de cultură de viță-de-vie, comuna Oprișor din zilele noastre dă impresia unei localități ce se zbate să supraviețuiască. Populația, cea care a mai rămas după plecările la muncă pe la oraş şi prin Spania sau Italia, este în majoritate alcătuită din oameni trecuți bine de 60 de ani. La Oprișor, astăzi o casă din trei mai este locuită. Au mai rămas în sat vreo 2.300 de locuitori.
„Cred că mai sunt 500 de oameni care lucrează la cramă. Restul au peste 60 de ani. Când am venit în 1978 inginer la Oprișor, majoritatea localnicilor aveau media de vârstă cuprinsă între 35 și 40 de ani. Când se făcea pe timpuri plivitul arpagicului la Oprișor, ziceai că ești într-un stup de albine. Aveam forță de muncă“, își amintește primarul comunei, Gheorghe Alexandru.
„Un litru de motorină era cât un kilogram de grâu“
Pe vremea regimului comunist, Oprișor era una dintre comunele fruntașe ale județului. Alta era imaginea localității. CAP-ul din localitate era recunoscut ca fiind singurul din județ care se autofinanța. Nu era bucată de pământ nelucrată. „Se săpa și în jurul stâlpilor de înaltă tensiune și se planta grâu cu mâna“, își amintește primarul comunei.
„Era unul dintre cele mai puternice CAP-uri. Obțineam producție foarte mare în raport cu alte comune. Erau 11 ingineri la nivel de comună. Aveam un inginer-șef foarte bun, poate unul dintre cei mai buni din Oltenia. La Oprișor nu se cultiva ricin și bumbac, în rest se puneau de toate pentru toți: grâu, porumb, floarea-sorelui, sfeclă de zahăr, soia, in de semințe și fibră, fasole, ceapă, usturoi, cartofi, morcovi, țelină, păstârnac.
Oprișor avea fermă legumicolă, care producea legume ce ajungeau în piață. Aveam și 580 de hectare de vie, dar și un complex zootehnic cu peste 4.000 de taurine la îngrășat și un complex de porci ce număra câteva mii de capete. Prețul la struguri ajungea uneori la 3,5 lei kilogramul, iar un litru de motorină era cât un kilogram de grâu. Toate casele din sat sunt făcute cu banii luați de oameni de la CAP. Acum nu mai au putere. Sunt oameni bătrâni“, ne explică Gheorghe Alexandru.
Cu nostalgia trecutului trăiește și Miorel Obret. Sprijinit în ciomagul cu care își mână astăzi oile și caprele și ținând în cealaltă mână căpăstrul măgarului, „Loganul său decapotabil“, ne arată cu regret terenul ce astăzi e gol. Și ne explică: „Oprișorul ținea Țara Românească. Tot județul trăia de aici. Acum nu se mai muncește cum se muncea. 18 ani am lucrat la CAP. Lumea era mai înstărită că avea de la CAP. Se punea și o ceapă, și usturoi, și arpagic, cartofi, de toate avea comuna Oprișor“, ne spune Miorel Obret.
Unde sunt chermesele de altădată?
Oamenii locului munceau mult. Erau vremurile în care la restaurantul din sat găseai şi mâncare, iar de 8 martie se făceau chermese la Căminul Cultural, cu vin adus din cramele care erau atunci ale oamenilor din Oprișor. Renumitul vin roșu uda din plin câte un tăuraş sustras de la sectorul de zootehnie. Tot în vremea CAP-ului funcționa în Oprișor o grădiniță cu program prelungit. Acolo copiii celor ce lucrau la CAP mâncau și dormeau până spre orele serii. Acum nu mai e timp şi nici chef pentru aniversări sau comemorări, iar la grădiniță abia dacă mai sunt înscriși câteva zeci de copii.
Una dintre ultimele vizite ale lui Ceaușescu a fost la Oprișor
Oprișor era o comună bogată. În curtea CAP-ului de astăzi invadată de ierburi înalte erau odinioară peste 20 de combine, utilaje agricole. Se lucra mecanizat. Oamenii locului își amintesc că la acea vreme numai cei din Oprișor şi Scorniceşti mai primeau îngrășăminte direct de la combinat. În fiecare vară se mergea la consfătuirea grâului, la consfătuirea porumbului la Bucureşti.
Se pare că CAP-ul își permitea luxul de a intenta proces societății ce întreținea sistemul de irigații, statului. „În 1985 nu ne-a fost asigurată apa de irigații și atunci CAP-ul din Oprișor a intentat proces. CAP-ul a avut câștig de cauză și a primit un milion de lei, valoarea care reprezenta o treime din bugetul anual al CAP-ului care era de 3,5 – 4 milioane de lei“, ne explică primarul Gheorghe Alexandru.
Prosperitatea locului, producțiile mari raportate l-au adus la Oprișor într-o zi de mai a anului 1989 pe Nicolae Ceaușescu. „A fost încântat de tot ce a văzut. Îmi amintesc că un țăran mai luminat i-a spus atunci: «Tovarășe secretar general, producția asta se face din vânt și din soare», făcând aluzie la problemele pe care le făcea sistemul de irigații“, își amintește primarul comunei.
Poveștile cu grâne bogate s-au încheiat după 1989. Lumea și-a primit pământurile înapoi, dar anii care trecuseră peste ei i-au lăsat neputincioși și au fost nevoiți să-l vândă.
Din Oprișorul înfloritor de odinioară nu a mai rămas mare lucru. Fostul CAP mai păstrează ici-colo într-o curte invadată de verdeață câte un zid sau o bucată dintr-un utilaj ruginit. „După Revoluție fiecare a vrut să ia câte o bucată din tot ce se putea lua. Pământul s-a împărțit, s-a dat oamenilor și s-a ales praful“, ne explică primarul comunei Oprișor, Gheorghe Alexandru. Astăzi creșterea oilor este a doua sursă de venit pentru oprişoreni, pe lângă crama Carlh Reh Winery de la Oprișor, care alimentează anual bugetul local și oferă câtorva locuitori o bucată de pâine. Peste 8.000 de oi și capre, 140 de vaci și 150 de cai sunt la nivel de comună. Restul e nostalgie!
