11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBercea Mondial a mai primit un an şi patru luni de închisoare cu executare

Bercea Mondial a mai primit un an şi patru luni de închisoare cu executare

Magistraţii Curţii de Apel din Piteşti l-au condamnat definitiv pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la  un an şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat pentru intenţia de mituire a unui gardian de la Penitenciarul Colibaşi. Bercea Mondial a încercat anul trecut să dea bani unui gardian de la Penitenciarul Colibaşi, pentru a interveni în obţinerea unor înlesniri.

„Anghel Sandu, aflat în executarea unei pedepse în Penitenciarul Colibaşi, în perioada august-septembrie 2014 a abordat un agent de penitenciar şi i-a promis, în repetate rânduri, sumele de 1.000 de euro, respectiv 300 de euro, în schimbul intervenţiei acestuia pe lângă membrii Comisiei de muncă din cadrul Penitenciarului Colibaşi, în scopul obţinerii pentru suspect a dreptului la muncă în penitenciar, respectiv în scopul introducerii unui telefon mobil în penitenciar, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu”, precizează procurorii .
Bercea Mondial se află încarcerat la Penitenciarul Colibaşi, unde execută o pedeapsă opt ani şi nouă luni de închisoare pentru tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat nepotul într-un bar din Drăgăneşti Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS