12 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Șoferi depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Dolj: Șoferi depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Lucrătorii Poliţiei oraş Dăbuleni l-au depistat ieri după amiază în trafic pe strada Mihail Kogălniceanu din localitate pe Marinel Prodan, de 47 de ani, în timp ce conducea un autoturism Dacia având o concentraţie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tot ieri seară, în oraşul Dăbuleni, pe str. Tudor Vladimirescu, polițiștii aflați în serviciul de patrulare l-au depistat în trafic pe Onicală Gelu, de 32 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen având o concentraţie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Azi noapte, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova l-au depistat pe Daniel Laszlo, de 18 ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Matiz, pe strada Dezrobirii din municipiu, având o concentraţie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiști din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Bucovăţ în timp ce executau serviciul de patrulare, în comuna Terpeziţa,  în localitatea Lazu, au oprit pentru control un autoturism condus de Emil Andrei, din Craiova.
Întrucât conducătorul autoturismului Opel emana miros de alcool a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto depistaţi li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS