10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Marcel Iureş şi George Mihăiţă pe scena Teatrului Colibri

Craiova: Marcel Iureş şi George Mihăiţă pe scena Teatrului Colibri

Teatrul ACT din Bucureşti prezintă joi, 30 aprilie, la ora 19.00, pe scena Teatrului Colibri din Craiova spectacolul „Păi…despre ce vorbim noi aici, domnule?”, de Cătălin Ştefănescu, după romanul „Moromeţii” de Marin Preda, în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă. Coloana sonoră este realizată de Ovidiu Păcurar, iar muzica este semnată Răzvan Mirică.
„Nu prea ştiu cum e să vorbeşti despre ţărani într-o lume care are ‘casă la ţară’. Nu prea ştiu cum e să fii mare scriitor când “intri în manuale”. Sau când breasla te tot propune la premiul Nobel. Fiecare cultură cu mâncărurile şi creatorii ei. Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la “ACT” o piesă cu ţărani. Şi uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvântul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ştefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George şi Marcel. Aşa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”, a spus regizorul Alexandru Dabija.
Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani.

Reprezentaţia, o  producţie a Teatrului ACT din Bucureşti, este parte a proiectului “COLIBRI într-un ACT”, demarat în 2015, pe scena Fabricii de poveşti electroCOLIBRI, cu spectacolul “Dumnezeul de a doua zi”, continuat cu “Fidelitate” în luna februarie şi cu “American Buffalo” în martie.
Pentru actorul Marcel Iureş, fondator şi director al Teatrului ACT Bucureşti, este o revenire pe scena Teatrului Colibri Craiova. În decembrie 2014, publicul a avut şansa să-l vadă în spectacolul “Absolut!”, după Ivan Turbincă de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS