1.7 C
Craiova
sâmbătă, 23 ianuarie, 2021
Știri de ultima oră Local Vâlcea: Au furat arbori de esenţă rară în valoare de 15.000 de euro

Vâlcea: Au furat arbori de esenţă rară în valoare de 15.000 de euro

oliţiştii vâlceni au acţionat ieri pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Astfel că, pe drumul de acces către Mânăstirea Turnu, la intersecţia cu DN 7 CC, au fost oprite două autoutilitare. În urma verificării uneia dintre autoutilitare au fost legitimate 8 persoane şi s-a stabilit că autovehiculul era încărcat cu buşteni de esenţă paltin de munte, esenţă rară,  pentru care nu deţineau documente de transport şi provenienţă. Pentru clarificarea situaţiei, autovehiculele şi ocupanţii acestora au fost conduşi la sediul poliţiei.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că materialul lemnos a fost tăiat şi sustras din Parcul Naţional Cozia, iar prejudiciul se ridică la suma de peste 15.000 euro. Materialul lemnos urma să fie folosit la confecţionarea instrumentelor muzicale.

Poliţiştii au stabilit faptul că cele opt persoane sunt din comuna Hodac, judeţul Mureş şi au vârste cuprinse între 17 şi 43 de ani. Grupul de opt persoane a fost coordonat de către I. Ioan, de 52 de ani, din aceeaşi localitate. În baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a patru dintre cele nouă persoane implicate. În cauză, cercetările vor fi continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de tăierea ilegală şi sustragerea de arbori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Japonia înăspreşte pedepsele pentru încălcarea restricţiilor anti-Covid

Guvernul Japoniei a aprobat vineri două proiecte de lege...

ȘTIRI GdS

Încă trei decese din cauza coronavirusului în județul Gorj

Alte trei persoane din județul Gorj și-au pierdut viața în urma infectării cu coronavirus. Situația epidemiologică, la nivelul județului, se prezintă astfel: 852 de...

Craiova: „5 Steps to U.S. Study” la Biblioteca Aman

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin American Corner Craiova, găzduiește miercuri, 27 ianuarie 2021, la ora 14:00, conferința națională „Exploring U.S. Higher Education:...

Restricții de circulație în centrul Craiovei

Primăria Municipiului Craiova a anunţat închiderea circulaţiei rutiere pe mai multe sectoare de drum, în vederea desfăşurării ceremonialului militar dedicat celebrării Zilei Unirii Principatelor...

Polițist gorjean, condamnat la închisoare cu executare pentru luare...

Un polițist din Gorj a fost condamnat joi definitiv de către Curtea de Apel din Craiova la patru ani și patru luni de închisoare...

Gorj: 1700 de persoane, verificate de poliție dacă respectau...

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 10 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu...

Gorj: A cerut ajutor la 112 după ce ar...

O femeie, de 42 de ani, din orașul Rovinari, a cerut ieri ajutor la 112, după un conflict cu soțul ei. Din cercetările efectuate...