13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Şase persoane reţinute în dosarul fraudelor informatice

Gorj: Şase persoane reţinute în dosarul fraudelor informatice

Poliţiştii gorjeni au reţinut şase persoane acuzate de fraude informatice în urma celor 19 percheziţii derulate ieri în municipiul Motru. În total au fost aduse la audieri 16 suspecţi. Cei şase tineri vor fi audiaţi din nou astăzi, urmând ca procurorii să decidă dacă se impune arestarea preventivă a acestora. Acuzațiile sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fraudă informatică şi acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice. Suspecţii sunt bănuiţi de infracţiuni informatice de tip spam, phishing și root scan. Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2014, membrii grupării ar fi intrat în posesia unor date bancare confidenţiale, pe care le-ar fi folosit ilegal pentru a comanda online diferite produse ce erau ridicate din România şi Italia. Prejudiciul se apropie de 100.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS