15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMaidanezii îi pun la cheltuială pe primarii din Dolj

Maidanezii îi pun la cheltuială pe primarii din Dolj

Primarii din Dolj, chemaţi vineri la Colegiul Prefectural, au aflat că sunt obligaţi să construiască padocuri şi să prindă şi microcipeze câinii alungaţi de stăpâni din curţi. Edilii au fost informaţi şi că vor rămâne fără banii din subvenţia pe pajişti, dar în schimb pot primi înapoi fondurile cheltuite din bugetul local pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare. (FOTO: Lucian Anghel)
Primarii din Dolj, chemaţi vineri la Colegiul Prefectural, au aflat că sunt obligaţi să construiască padocuri şi să prindă şi microcipeze câinii alungaţi de stăpâni din curţi. Edilii au fost informaţi şi că vor rămâne fără banii din subvenţia pe pajişti, dar în schimb pot primi înapoi fondurile cheltuite din bugetul local pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare. (FOTO: Lucian Anghel)

Ședință cu scântei vineri la Prefectura Dolj, unde o parte dintre primarii chemați la Colegiul Prefectural lărgit au protestat împotriva unor măsuri anunțate de autorități. Edilii au aflat că peste o treime din câinii din Dolj au fost abandonați de stăpânii lor și, din această cauză, trebuie să amenajeze padocuri, să prindă câinii și să-i vaccineze. Primarii au mai fost informați că nu vor mai primi subvenții de la APIA pentru pajiști, deoarece primăriile nu sunt fermieri activi, adică nu dețin animale. În consecință, trebuie să concesioneze pajiștile. 

Primarii din Dolj au fost avertizați vineri în ședința Colegiului Prefectural că trebuie să amenajeze stabilimente pentru câinii goniți din curți de proprietarii care nu au dorit să cheltuiască bani pentru a-i microcipa așa cum le cere legea. Reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare (DSV) Dolj au constatat că peste o treime din câini au fost abandonați în urma controalelor pe care le-au efectuat pe teren. „Fac apel, în comunele unde sunt foarte mulți asistați social, primăriile pot achiziționa microcipuri, iar înregistrarea câinilor este gratis. Se constată abandonul a peste 30% din efectivele de câini de pe teritoriul județului, deci efectiv, proprietarii îi dau afară din curți, ca să nu plătească vaccinarea și microciparea. În această situație, conform legii, dumneavoastră sunteți obligați să amenajați stabilimente pentru câinii fără stăpân. Vă obligă legea să-i țineți și să-i vaccinați. Deci, domnilor primari, vă spun o realitate, să nu ne trezim cu o bombă biologică. Turbarea este foarte periculoasă pentru oameni“, i-a avertizat directorul adjunct al DSV Dolj, Costică Retea. Acesta le-a mai trasat o sarcină primarilor. „Cei care aveți piețe și târguri reigienizați-le! Puteți să depuneți documentația în vederea autorizării. În Dolj nu avem nici un târg autorizat sanitar-veterinar în vederea comercializării animalelor vii și a produselor alimentare. În această perioadă toți medicii vor fi angrenați pentru verificarea tuturor locurilor unde se comercializează animale vii. Vom avea un program de permanență începând din 1 aprilie și până la 1 mai. Puteți apela medicii de permanență pentru a interveni în situațiile critice“, a mai spus Retea, care a precizat că Primăria Craiova este singura administrație care a solicitat aprobarea unui loc de sacrificare a mieilor, în Piața Chiriac. „Cetățenii își pot sacrifica mieii în curțile proprii, dar nu pot comercializa carnea“, a precizat Retea.

Adio, subvenții pentru pajiști!

Primarii au primit o altă veste proastă din partea reprezentanților autorităților din domeniul agricol. Este vorba despre pierderea banilor din subvențiile acordate până acum pentru pajiștile aflate în proprietatea consiliilor locale. Acești bani nu mai pot fi acordați decât fermierilor activi, adică acelora care efectiv se ocupă de creșterea animalelor. „Nu se vor mai acorda subvenții decât pentru fermierii activi, deci va trebui să concesionați pajiștile. Pentru aceasta trebuie să faceți și amenajamentul pastoral. Există un ghid de elaborare pe care l-am trimis primăriilor, dar puteți primi consultanță și la Camera Agricolă. De asemenea, vechile atestate de producător nu mai pot fi folosite după data de 30 aprilie și va trebui să eliberați altele. Eliberarea lor se face în baza unui aviz consultativ de la asociațiile profesionale, sindicale, patronale sau de la o entitate nominalizată de Ministerul Agriculturii sau Consiliul Județean Dolj. Cei care nu au această entitate trebuie să depună un dosar și să desemneze un reprezentant din cadrul localității. Atenție, pentru că amenda este 22.500 de lei și o plătiţi dumneavoastră“, i-a avertizat Aurel Stanciu, reprezentantul Camerei Agricole Dolj. La auzul veștii, primarul din Rast, Iulian Silișteanu, a izbucnit: „Anul ăsta nu o să ia nici ei, nici noi subvenție. Dacă ne apucăm să facem acele amenjamente, precis Curtea de Conturi o să ne topească. Pentru primării era o supapă financiară“.
Veștile proaste nu s-au oprit aici. Edilii din Dolj au fost informați că trebuie să scoată bani din buget pentru reinventarierea suprafețelor de teren din cauza neconcordanțelor din documente. Datele exacte sunt necesare pentru finalizarea legilor proprietății. „Aveți obligația să vă reinventariați suprafețele, iar valoarea lucrării este destul de mare. Avem trei situații cu date diferite: de la Statistică, de la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și de la APIA. De exemplu, comuna Mischii, care este considerată ca fiind cadastrată, are trei situații: figurează cu 956 ha suprafață pe Statistică, 750 de ha pe balanța OCPI și 50 ha pe a primăriei plus 200 ha suprafață particulară. Deci una dintre ele nu bate. Indiferent că ați preluat din pajiști, nu ați făcut demersurile legale ca să scoateți terenul din circuitul agricol sau să schimbați categoria de folosință și ne trezim cu aceste situații“, au fost informați primarii.

Primarul din Mischii: „O să fie dezastru“

Asta l-a scos din sărite pe primarul din Mischii, Gheorghe Popa, care a amintit de un proiect de împădurire lăsat în paragină pe care s-au cheltuit foarte mulți bani și de minciunile pe care a fost nevoit să le spună unor locuitori din zonă care nu pot primi subvenții de la APIA, deoarece nu li s-a emis titlul de proprietate. „O să fie dezastru. Am un proiect de împădurire pe 110 ha, proiectul e praf, dar vorbim frumos la televizor. Am ridicat nenumărate sesizări. Cele 110 ha sunt terenuri supuse eroziunii. Ele stau pline de buruieni. Nimeni nu vrea să ia nici o măsură. Am fost și la presă. Cine răspunde sau mă ajută să ducem la sfârșit lucrarea? S-au cheltuit sute de mii de lei. Sunt oameni care nu pot primi subvenții pentru că nu se dau titluri de proprietate. Acele parcele trebuie declarate la APIA conform actelor de proprietate. De doi ani îl mint că o să i-l dau la anul și îl trimit la dumneavoastră“, i-a spus primarul prefectului de Dolj, Sorin Răducan. „După ce se finalizează Legea nr. 165 (a retrocedărilor – n.r.) foarte mulți dintre dumneavoastră veți avea surprize, pentru că, la un anumit moment, ați declarat că nu mai aveți nici un hectar de teren, iar acum apar cu zeci și sute de hectare în rezervă. Degradate sau nu, sunt terenuri. O să discutăm fiecare caz în parte în Comisia Județeană“, i-a răspuns prefectul.

Primarii pot primi bani înapoi

Primarii au primit și vești bune de la președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, prezent și el la Colegiul Prefectural. Acesta le-a spus că toate primăriile care au cofinanțat proiecte din fonduri europene sau de la guvern pot primi banii direct de la finanțele publice județene. „Este o simplificare“, a spus Prioteasa. În plus, edilii care au introdus extinderi de apă potabilă, canalizare sau stații de epurare vor primi banii înapoi cu condiția să fi respectat etapele ca la fondurile europene. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS