10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFără restricţii în Defileul Jiului

Fără restricţii în Defileul Jiului

Compania Naţională de Autostrăzi și Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a decis să ridice pe perioadă nedeterminată restricţiile în Defileul Jiului. Foarte mulţi şoferi s-au plâns de faptul că sunt obligaţi să ocolească 200 de kilometri prin judeţele vecine Gorjului şi nu mai pot utiliza calea rapidă de acces prin Defileul Jiului. Lucrările de reabilitare pe DN 66 vor continua, chiar dacă circulaţia nu va mai fi restricţionată.
„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă că, în urma multiplelor solicitări ale participanților la trafic, s-a decis ca lucrările de reabilitare ale DN 66, sectorul cuprins între km 93+500 – 126+000, Bumbeşti Jiu – Petroşani, să se desfășoare în perioada următoare sub trafic cu restricții semnalizate corespunzător. Astfel, până la o dată ce va fi anunțată ulterior, circulaţia rutieră pe tronsonul de drum menționat mai sus se va desfăşura în condiții de drum în lucru“, potrivit unui comunicat de presă al CNADNR. Conducătorii auto erau obligaţi ocolească prin Vâlcea şi Mehedinţi, din cauza restricţiilor din Defileul Jiului. Acestea fuseseră impuse până pe 15 iunie, însă au fost ridicate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS