16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiova: Un tânăr a fost jefuit pe stradă

Craiova: Un tânăr a fost jefuit pe stradă

Unui tânăr craiovean i s-a furat telefonul din mână, în timp ce se afla pe un bulevard din municipiul Craiova. Autorii faptei au fost prinşi şi arestaţi pentru 30 de zile.

În data de 23 martie, în jurul orei 20. 45, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Craiova au fost sesizaţi de către P. Dan, de 27 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa pe bulevardul Carol I, la intersecţia cu strada Fraţii Goleşti, doi tineri s-au apropriat de el şi i-au sustras un telefon mobil.
După trei zile de la comiterea furtului, în urma activităţilor specifice de investigaţii desfăşurate, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Craiova au identificat autorii faptei şi au stabilt că se numesc V. Gheorghe, de 29 de ani, din comuna Slivileşti, judeţul Gorj şi I. Ion, de 20 de ani, din comuna Leu, judeţul Dolj.
Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi urmează să fie restituit persoanei păgubite.
În acest caz s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, iar cei doi fiind bărbaţi care au comis furttul au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi introduşi în arestul IPJ Dolj. Judecătoria Craiova a admis propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor doi inculpaţi pe o perioadă de 30 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS