Poate fi considerată o reţetă de succes sau, de ce nu, o lecţie de viaţă. Este povestea lui Marcel Negrea, un gorjean sadea, care după ce a umblat prin ţară s-a întors în locurile natale şi a făcut un colţ de rai pe coama unui deal.
Într-o zi de primăvară, pornim pe un drum proaspăt făcut pentru a uni comuna Alimpeşti de terenurile sătenilor situate pe dealuri. Ajungem în vârful unui deal. Pe un platou cu o panoramă care-ţi taie respiraţia, ne oprim la o gospodărie frumoasă. Gazda noastră, Marcel Negrea, ne întâmpină cu un zâmbet larg şi îşi începe povestea de crescător de struţi.
„M-am născut aici şi am fost cel mai sărac din zona aceasta. Eram trei copii şi mama muncea o săptămână pentru un ciur de făină să ne ţină pe noi. La îndemnul mamei, m-am dus la oraş, am făcut liceul de fizică-matematică la Deva şi apoi Facultatea de Metalurgie – Siderurgie. După căderea regimului comunist m-am retras către casă. De ce să mă apuc, de ce să mă apuc? M-am apucat de struţărit. Am avut un prieten care a fugit pe timpul lui Ceauşescu în Ungaria şi el tot mă pistona: «Ia-ţi, ia-ţi, ia-ţi! Vino la mine! M-am dus acolo. Ce să vezi? Avea vreo 200 de struţi, dar avea şi 400.000 de hectare de teren. Avea şi cai. Am dat banii pe loc. A zis că suntem prieteni, dar banul e ban. Dacă am fi şi noi, românii, tot aşa, ar fi bine. Şi am adus acasă trei familii de struţi. Soţia era supărată. În primii ani eram pe zero. Am pus bijuteriile soţiei la amanet ca să avem ce să le dăm să mănânce. După un an, venea aici lumea ca la circ. Penele cele mai mari noi le dădeam suveniruri, de unde să ştim că erau cele mai valoroase?!“, îşi aminteşte Marcel Negrea.
Totul se valorifică de la struţi
Marcel Anghel îşi aminteşte greutăţile întâmpinate imediat după achiziţionarea celor trei familii de struţi. Înainte de a merge în curtea cu frumoasele păsări, care pot ajunge la peste 150 de kilograme, Marcel Negrea ne avertizează că atunci când ne face semn să fugim, pentru că lovitura de struţ poate fi mortală. Intrăm cu teamă şi îl întâlnim întâi pe Felix, struţul cumpărat când avea șase luni.
„În primii ani nu am ştiut cum să lucrez cu ei. Acum vreo doi ani mi-au murit 20. A venit o vijulie puternică şi a adus în fermă holera şi eu n-am ştiut, veterinarul n-a ştiut. Am sunat la Bucureşti şi le-am spus că aveau excrementele verzi. Cei de la institutul de cercetări din Bucureşti mi-au zis că este holeră şi să-i ard sau să-i îngrop. Era puiet şi puietul rezistă mai puţin“, spune Marcel Negrea.
În peisaj apare şi femela lui Felix, Otilia, iar fermierul ne explică diferenţele dintre ei. „El are cioc roşu şi picioare roşii. Ea este cenuşie, el este negru. Are două gheare, la degetul cel mai mare are o gheară care te poate despica în două. Are pasul de patru metri şi fuge cu 60 km/oră“.
Fermierul recunoaşte că a trebuit să înveţe totul despre struţi pentru a-i putea îngriji cât mai bine şi ca să facă profit.
„De la struţi se valorifică totul: ouă, pene, piele, carne, chiar şi excrementele. Există farmacii care sunt interesate de excrementele de struţ, pentru cosmetice. Dar trebuie colectate înainte de a cădea pe pământ. Trebuie să foloseşti mănuşi şi ei nu prea stau, nu m-am băgat la aşa ceva. Eşti manager bun dacă un struţ îţi consumă de 100 de euro şi într-un an bun faci 12.000 de euro de familie. Penele le-am dat la Opera din Cluj şi pe internet. Penele ajung de la 10 la 80 cm şi se vând cu preţuri între 1 și 25 de lei cele vopsite. Penele se vopsesc la coafoar, la fel cum se vopsesc doamnele“, spune Marcel Negrea.
„Am fost în epoca de piatră şi am ajuns în capitalism“
Afacerea cu struţi s-a dovedit extrem de profitabilă. Nu numai că şi-a amortizat cei 650 milioane de lei pe care i-a dat la cumpărarea struţilor, dar a reuşit chiar să agonisească bani pentru a-şi cumpăra o maşină de teren, pentru că în acea perioadă nu exista drum către gospodăria sa, iar pentru a ajunge în Alimpeşti sau în altă localitate era un chin. „Înainte, cu jeepul făceam o oră şi 40 de minute până la asfalt şi acu’ fac nici un minut şi jumătate. Mereu spun că am fost în epoca de piatră şi am ajuns direct în capitalism.
Dacă nu eşti gospodar, poate să fie sacul cu bani la poartă şi dacă nu ştii să-l bagi înăuntru tot puturos ai rămas şi tot sărac ai rămas. Fără muncă nu faci nimic“.
Fermierul gorjean spune că este atent şi la alimentaţia struţilor, mai ales a masculilor. „Masculul, când depăşeşte 165 kg nu mai poate călca. E ca-n viaţă. Când se măreşte burta la bărbat, stă numai cu gândul la frigider şi nu se mai gândeşte la iubit. Struţii se hrănesc cu lucernă şi boabe. În timpul ouatului, trebuie să dăm la femele calciu din coji de ou şi scoici. Mai avem câte un prieten care ne aduce de la mare câte un sac de scoici, că-s delicatese. Nu se poate împerechea mamă cu fiu, mascul cu fiică şi nici verişori de prima mână“, explică Marcel Negrea.
În curtea fermierului gorjean şi-au găsit casă bună şi foarte mulţi căţei, dintre care unul are 30 de ani. Cu toate astea, Marcel Negrea se bazează şi pe vigilenţa struţilor, care în SUA se folosesc pentru pază. „Struţul ne anunţă când apare o persoană străină cam la 800 de metri. Face un zgomot special, ca un măgăruş. Şi am constatat că struţii nu suportă alcoolul şi ţigările. Nu ai voie să te duci la ei sub influenţa băuturilor alcoolice sau cu ţigări. Am păţit-o într-o seară, când am avut nişte prieteni şi am băut un pahar în plus. Mi-am luat un cioc mai zdravăn“, îşi aminteşte Marcel Negrea.
Din gospodăria gorjeanului nu lipsesc vacile, porcii, curcile şi, până nu demult, şi caprele, de care fermierul s-a despărţit din pricina mirosului urât.
Casă din sticlă şi piatră
Inventivul fermier nu a uitat anii de facultate şi într-o zi s-a hotărât să-şi pună în aplicare un vis mai vechi: construirea unui imobil din piatră şi stică. A început timid cu o anexă, să vadă cam ce-i iese. A prins curaj şi după ce a strâns de pe marginea apelor şi pâraielor 10.000 de sticle s-a pus pe treabă, ajutat de un rudar. „Acest birtuţ de cinci pe cinci metri l-am dedicat măicuţei mele şi am zis că aici nu o să dau nimic cu bani şi o să dau pentru măicuţa mea. Mi-a luat şi puţini bani, dar a fost mizerie multă pe sticlă. Printre fiecare sticlă şi pe orizontală, şi pe verticală este fier beton. Iarna, construcţia ţine foarte cald şi vara ţine foarte răcoare. Am făcut şi o piscină. Am construit şi pe vremea lui Ceauşescu o casă fără autorizaţie de construcţie. Am plătit 20.000 de lei amendă, un sfert de Dacie, şi nu m-am lăsat. Am lucrat cu un prieten de-al meu rudar, care este mai necăjit, eu îi zic că este verişorul meu“, povestește Marcel Negrea.
Gorjeanul spune că întotdeauna se gândeşte la cei din zonă şi, cum stă în două judeţe şi trei comune (gospodăria aparţine teritorial de judeţele Gorj şi Vâlcea şi comunele: Alimpeşti, Alunu şi Roşia – n.r.), organizează pentru copii concursuri cu premii. Mai mult, atunci când soţia sa face multă mâncare, îi cheamă pe cei mai puţin norocoşi să se ospăteze la masa lui.
Marcel Negrea are multe idei pe care ar vrea să le pună în practică. Fermierul vrea să realizeze macheta unui ou de struţ, înaltă cam de cinci metri, iar în vară speră să-şi cumpere ponei şi păuni, spre bucuria copiilor care vin aici.
Gorjeanul spune că totul în viaţă este posibil dacă munceşti şi iubeşti ceea ce faci.
