5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZilele Brâncuși la Craiova

Zilele Brâncuși la Craiova

Sâmbătă și duminică (14-15 martie), la Craiova se va desfășura ediția a III-a a Zilelor Brâncuși, eveniment organizat de Asociația „Podul lui Apollodor“, Filarmonica „Oltenia“ și Muzeul de Artă. Deschiderea manifestărilor este programată sâmbătă, ora 11.00, la Muzeul de Artă, Sala „Constantin Brâncuși“. Vor prefața cea de-a III-a ediție a Zilelor Brâncuși: Emilian Ștefârță (directorul Muzeului de Artă), Cristian Ciomu (președintele Asociației „Podul lui Apollodor“, mentorul manifestărilor Zilele Brâncuși la Craiova), Horia Muntenuș (brâncușiolog, scriitor, autorul unui remarcabil film de lung metraj despre Brâncuși) – organizatori. După momentul de deschidere, va urma – începând cu ora 11.30 – simpozionul cu tema „Brâncuși, răscrucea unei arte rănite“. Invitați sunt sculptorul Paul Popescu, scriitorii Vasile Vasiescu, Andrei Novac, Mircea Liviu Goga, Alex Gregora, ziaristul Narcis Daju, prof. Dinu Condurache, arh. Cristian Ciomu, arh. Viorel Voia. Moderator: Horia Muntenuș, scriitor. Programul dens al primei zile cuprinde, de la ora 12.30, tot la Muzeul de Artă, concertul „Pasărea Măiastră, o răscruce de jazz“: Nucu Pandrea (frunză), Cristian Ciomu (sintetizatoare), Ilinca Zamfir (mezzo-vocal). După amiază, începând cu ora 17.17,  la Agora Artelor Arhitecturii Craiova (Calea Unirii 64C), este programat „Răscruciul lui Brâncuși la Craiova“. Manifestările Zilelor Brâncuși 2015 la Craiova se vor încheia duminică, începând cu ora 19.00,  în sala mare a Filarmonicii „Oltenia“, printr-un concert extraordinar al orchestrei de cameră „Oltenia“ (dirijor și compozitor, Mircea Suchici).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS