10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPlanuri de viitor pentru proiectul „Adoptă un liceu“ Craiova

Planuri de viitor pentru proiectul „Adoptă un liceu“ Craiova

Reprezentanți ai companiilor craiovene partenere în proiectul „Adoptă un liceu“, care reprezintă, de altfel, grupul de sprijin pentru Liceul Tehnologic Auto Craiova, singurul din zona Olteniei care beneficiază de acest proiect național, s-au întâlnit, joi, 5 martie, pentru a trece în revistă acțiunile derulate. Li s-au alăturat în cadrul întâlnirii reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Dolj, ai Universității din Craiova, dar și ai Școlii Profesionale Germane Kronstadt din Brașov, prima școală profesională în sistem dual german din România.
În cadrul evenimentului s-au prezentat și acțiunile aflate în desfășurare, dar și cele care urmează să se concretizeze. Programele „Educație prin Coaching“ și „Expres“ vor continua în cursul anului 2015, la fel cum companiile partenere în cadrul proiectului „Adoptă un liceu“ Craiova vor participa la acțiuni în cadrul programului „Școala altfel“.
„Vom sprijini Liceul Tehnologic Auto Craiova în mediatizarea ofertei de învățământ. Vom continua să amenajăm spațiile unității de învățământ. Avem în desfășurare un proiect de dotare a unei săli de practică cu produse de la companiile partenere din proiect, motoare, generatoare, componente de caroserie. Am început și un program de pregătire pentru examenul de bacalaureat cu sprijinul Universității din Craiova.
De asemenea, va continua programul de mentoring, dar și schimbul de bune practici cu Școala Germană Kronstadt din Brașov“, a precizat Liviu Ungureanu, inițiatorul „Adoptă un liceu“ Craiova.Proiectul „Adoptă un liceu“, inițiat de Școala de valori și Asociația ROI, răspunde unor probleme precum ruptura existentă între școală și piața muncii, lipsa de motivație și o încredere de sine scăzută, necesitatea de a îmbunătății procesul educațional și accesul la educație, necesitatea de a îmbunătăți colaborarea profesor-elev-părinte, dar și nevoia de îmbunătățire a colaborării dintre școală și mediul de afaceri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS