8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTradiții și obiceiuri din lumea satului la Galeriile „Cromatic“

Tradiții și obiceiuri din lumea satului la Galeriile „Cromatic“

Galeriile „Cromatic“ din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj au găzduit ieri vernisajul a două expoziţii ce promovează arta tradiţională din judeţul Dolj. „Straie populare în miniatură“, realizate de Mihaela Tomescu, directoarea Căminului Cultural de la Giurgiţa, şi „Dolju-n bucate“ de la Bârca au făcut deliciul celor care au trecut pragul expozițional.
Vizitatorii au avut ocazia să admire piese unicat care reamintesc de frumuseţea costumului popular autentic. Mihaela Tomescu a precizat: „Expoziția cuprinde 40 de păpuși îmbrăcate în costume populare din zona Olteniei și Sibiului. Iubesc costumul popular. Este moștenirea noastră din străbuni, ne reprezintă în întreaga lume și face parte din lada de zestre a românilor. Prin intermediul acestei expoziții vreau să fac cunoscută valoarea, frumusețea și varietatea sa“.
Expoziţia „Straie populare în miniatură“ va rămâne deschisă la Galeriile „Cromatic“ până la 13 martie.
Nu doar portul popular a fost în centrul atenției, dar și bucatele tradiţionale de la Bârca preparate după rețetele păstrate din bătrâni. Ouă coapte-n tobă, ouă pe plită, pâine-n foi minţită, drob în ţest, dovleac copt, mâncare de prune, colivă, plăcintă cu brânză, ciorbă din căpățâni de pește, sarmale de post în foi de viță, pește pe pat de mere, o rețetă a sârbilor, ciuperci la cuptor, mere coapte, salată de vinete, brânză de oaie cu ceapă roșie, cartofi cu brânză și ou la cuptor, rețetă specifică bulgarilor, piftie de porc sau de cocoș stropite din plin cu țuică și vin oltenesc, toate sunt mâncăruri reprezentative pentru bucătăriile tradiționale ale celor cinci minorități care trăiesc în Bârca.

Obiceiuri aduse de Ceata de călușari din Giurgița

Obiceiurile au reînviat la Galeriile „Cromatic“ grație Cetei de călușari din Giurgița. De Lăsatul Secului, cete de feciori și oameni merg să strige fetele nemăritate din sat. Obiceiul este cunoscut sub denumirea de „Hei, roata“. Se aude strigând: „A cui e fata?“. Răspunsul vine de îndată: „A lui Vasile de la gară care are trei tractoare/ Și a promis la lume multe și acum se scarpină-n frunte/ Să-i facem un leagăn de mătase să o aruncăm la Mihai în casă /Că Mihai e om sărac, muncește pământul cu drag“. Și așa se aud strigate, pe rând, toate fetele din sat. Apoi ceata se adună pentru a face focuri la răscruce de uliță și se pune lumea pe chef și pe jucat până în zori.
În port străbun, în opinci, cămașă și bete, rapsodul popular Ion Crețeanu a oferit în dar invitaților cântece ce vorbesc de folclorul autentic, culese din vatra satului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS