12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMii de turişti s-au distrat la Rânca

Mii de turişti s-au distrat la Rânca

Pârtii pline de Ziua Îndrăgostiţilor (FOTO: Eugen Măruţă)
Pârtii pline de Ziua Îndrăgostiţilor (FOTO: Eugen Măruţă)

Mii de turiştii au fost prezenţi la Rânca la sfârşitul săptămânii trecute. Potrivit lui Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, peste 3.000 de persoane s-au aflat la cota 1.650 la sfârșitul săptămânii trecute. Au funcţionat toate cele şase pârtii, iar stratul de zăpadă măsoară un metru. De asemenea, a fost deschis şi telescaunul de la Pârtia Păpuşa. Nu au fost probleme cu asigurarea locurilor de parcare, iar drumul Novaci – Rânca a fost curăţat complet de zăpadă, astfel încât s-a putut urca în condiţii de siguranţă.
„Sâmbătă am avut şase intervenţii, din care trei simultan pe trei pârtii diferite. Am făcut faţă pentru că am avut echipaje suficiente mobilizate la Rânca. Cea mai serioasă accidentare a fost o fractură de membru inferior. Persoana respectivă a avut nevoie de transport cu ambulanţa la spital. În rest, au fost leziuni uşoare. Au fost mai puţine pentru că a fost disciplină pe pârtie. E mai greu cu cei care sunt prea siguri pe ei pe schiuri şi într-o fracţiune de secundă nu mai contează vechimea sau experienţa. S-a văzut şi în alte cazuri celebre. Este bine să se schieze în condiţii de siguranţă, chiar dacă mai puţin spectaculos, cum îşi doreşte majoritatea. Mai bine te întorci pe pârtie şi data viitoare decât să ajungi pe patul de spital. Am avut un drum foarte bun şi condiţii excelente pe pârtie. Vremea a fost frumoasă. Dacă va fi aşa până la sfârşitul sezonului, va urca tot mai multă lume şi vom avea un sezon bun de schi. În ceea ce privește concursurile, nu avem, decamdată, nimic anunţat“, a spus şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS