21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDolj„Craiova Culturală“ a cheltuit un milion de dolari în doi ani

„Craiova Culturală“ a cheltuit un milion de dolari în doi ani

Insistența Gazetei de Sud în privința transparentizării cheltuielilor Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“ a dat roade. Conducerea asociației a împărțit ieri consilierilor locali prezenți la o ședință extraordinară raportul de activitate pe anul 2014, din care rezultă că majoritatea evenimentelor realizate sub cupola asociației se fac pe bani. Din bugetul de 2,6 milioane de lei, 2,4 milioane de lei sunt subvenții primite de la Primăria Craiova și doar 183.000 de lei reprezintă sponsorizări și donații. Dacă la această sumă adunăm cele 1,1 milioane de lei cheltuite în 2013, asociația a avut un buget de cheltuieli în cei doi ani de 3,7 milioane de lei (peste un milion de dolari). Tot din raport rezultă că asociația a dezinformat opinia publică în decembrie 2014, atunci când, în plin scandal legat de așa-zisa lansare a candidaturii într-un club privat din Bruxelles, a cumpărat spațiu publicitar în mass-media pentru a spune că toate cheltuielile aferente transportului, cazării și mesei de la Bruxelles au fost acoperite integral din fonduri private. Fals. Din circa 180.000 de lei (40.000 de euro) cât a costat evenimentul, doar 100.000 de lei au provenit din sponsorizări.

Evenimentele culturale organizate anul trecut de Asociația „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021“ au costat aproape 2,6 milioane de lei (580.000 de euro). Banii au provenit în proporție covârșitoare de la Primăria Craiova, adică din bugetul local al orașului. Primăria a virat în contul asociației 2,4 milioane de lei, iar din sponsorizări și donații asociația a mai strâns 184.000 de lei. Practic, majoritatea activităților organizate în oraș sau în străinătate, fie că este vorba despre pictarea blocurilor sau despre întâlniri culturale, au costat bani. Cele mai scumpe au fost dineul cu mâncare oltenească și prezentare de modă la clubul privat din Bruxelles (circa 180.000 de lei), precum și consultanța acordată de specialiștii belgieni, care a scos din bugetul asociației aproximativ 650.000 de lei (140.000 de euro). De departe, cei mai mulți bani (705.000 de lei) s-au cheltuit pentru cumpărarea publicității în mass-media locale și naționale, acolo unde figurează site-uri de care nu a auzit nimeni, cum ar fi www.feedy.me, fluierul.ro sau manolemesterul.ro. La o simplă căutare a știrilor despre Craiova pe aceste site-uri, apar informații preluate de pe site-urile ziarelor, unele vechi de câțiva ani. Alte site-uri merg greu sau nu merg deloc, iar pe unele, cum este cazul manolemesterul.ro, apare un articol care anunță că primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, ar putea face obiectul unui dosar DNA. Cât despre lupta Craiovei pentru titlul de capitală culturală, informațiile lipsesc cu desăvârșire. Tot la capitolul cheltuieli pentru reclamă și publicitate merită amintită suma de 62.786 de lei plătită Antenei 3 pentru promovarea Festivalului „Shakespeare“.

4.000 de lei pentru desenul gigant

Pentru proiectul „Redescoperim Craiova prin arta stradală“, asociația a plătit peste 20.000 de lei. Proiectul a constat în realizarea a cinci lucrări de artă stradală gigant, dintre care patru pe fațadele unor blocuri, ceea ce înseamnă că fiecare desen a costat 4.000 de lei. Proiectul „Povestea ta e povestea cartierului tău“ a costat aproape 35.000 de lei și a constat în prezentarea sub forma unor piese de teatru a poveștilor oamenilor din 11 cartiere ale orașului. „Baloane de săpun“, un alt proiect al asociației, a costat 3.600 de lei și a adunat o sută de oameni care s-au jucat cu vopsea în „Parcul Romanescu“. Realizarea celor zece statui din fibră de sticlă a costat asociația 255.000 de lei. Ele pot fi văzute împânzind orașul, iar una dintre ele, amplasată în fața primăriei, a fost turnată în bronz. Proiectul „Actor Azi“, care l-a avut în centrul atenției pe regizorul britanic Declan Donnelan, a costat 5.400 de lei. Bani s-au cheltuit și pentru alte proiecte cum ar fi „Cercul abstract“, „Craiova Urbanism“, „Carmina Burana“, „Dansul ocupă strada“.

Petrecerea de la Bruxelles – eroare de comunicare de 84.000 de lei

Unul dintre proiectele care a primit finanțare consistentă este controversatul dineu de la clubul privat Cercle Royal Gaulois din Bruxelles, organizat la finalul lunii noiembrie 2014. Anunțat ca o lansare oficială a candidaturii Craiovei la titlul de Capitală Culturală Europeană, dineul a stârnit ecouri puternice la Craiova din cauza lipsei informațiilor despre costurile și scopul organizării lui. O săptămână mai târziu, conducerea asociației a cumpărat spațiu în presa locală pentru a publica un comunicat în care a prezentat succint datele financiare ale asociației și în care susținea că evenimentul de la Bruxelles era finanțat în totalitate din fonduri private. „Menționăm că toate cheltuielile aferente transportului, cazării și mesei au fost acoperite integral din fonduri private“, spunea comunicatul din decembrie 2014. În raportul de activitate prezentat ieri, conducerea asociației se contrazice însă. Aproape jumătate din costuri au fost suportate din fonduri de la primărie. La capitolul cheltuieli privind deplasările figurează rubrica „Realizare eveniment Bruxelles“, care a costat 162.000 de lei, din care 100.000 reprezintă sponsorizare. La costul cu deplasarea se adaugă și cheltuielile cu transportul, de aproape 12.000 de lei. Asta înseamnă că din 184.000 de lei, doar 100.000 au fost sponsorizare. Contactat telefonic pentru a explica diferența, președintele asociației, Antoniu Zamfir, a declarat că la momentul redactării comunicatului de presă din decembrie 2014 nu avea toate datele financiare.

200.000 de euro pentru consultanții străini

O componentă importantă a bugetului asociației este plata consultanților străini angajați pentru a întocmi dosarul de candidatură. Potrivit datelor financiare, consultanții străini au primit până acum pe baza a două contracte, unul de cercetare și altul de prestări servicii, 610.719 lei (135.000 de euro), și urmează să mai primească circa 260.000 de lei. Deci, în total, consultanții vor primi circa 900.000 de lei (200.000 de euro). Contractele constau în realizarea unui dosar care să prezinte sub formă de studiu proiectul finalizat cu privire la candidatura Craiovei. Dosarul trebuie prezentat până în luna august. În prezent, el este realizat în proporție de 50%. Întrebat dacă este un preț mare plătit pentru consultanță, Antoniu Zamfir a declarat că, din câte știe, celelalte orașe contracandidate au plătit sume mult mai mari. Cluj, de exemplu, ar fi plătit un milion de euro, iar Iași – 800.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS