12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMunicipiul Drobeta Turnu Severin nu mai are niciun viceprimar

Municipiul Drobeta Turnu Severin nu mai are niciun viceprimar

Consiliul Local Drobeta Turnu Severin

Noile majorităţi formate în Consiliul Local Drobeta Turnu Severin au dus la schimbarea ambilor viceprimari ai municipiului în cadrul şedinţei ordinare a lunii ianuarie care a avut loc luni, administraţia fiind nevoită să funcţioneze cu aceste posturi vacantate chiar înainte de votarea bugetului pentru anul 2015.

Municipiul Drobeta Turnu Severin nu mai are niciun viceprimar după ce atât Marius Screciu, cât şi Romulus Vâlcu, ambii puşi în funcţii pe vremea răposatei USL, după alegerile locale din 2012, au fost schimbaţi în cadrul şedinţei de consiliu local, prin votul aleşilor. Primul viceprimar propus pentru schimbare a fost Marius Screciu. Proiectul pentru înlocuirea sa din funcţie a fost iniţiat de grupul consilierilor declaraţi independenţi în baza Ordonanţei nr. 55. La vot, 13 consilieri PNL împreună cu cei declaraţi independenți au votat pentru schimbarea lui Screciu, în timp ce aleşii PSD – PC – UNPR nu au votat deloc. Marius Screciu îl acuză pe primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, de consolidarea majorităţii care a dus la schimbarea sa. Gherghe nu a participat la şedinţa schimbărilor.
„Sunt jocuri politice murdare, coordonate de domnul primar Constantin Gherghe, primar care ar fi trebuit să fie în alianţă cu noi, făcând parte din UNPR. După cum aţi văzut, dânsul nu a fost aici. Acest lucru aruncă o pată pe imaginea administraţiei publice locale a municipiului Drobeta Turnu Severin. Altele ar fi trebuit să fi fost priorităţile, dar, după cum ştiţi, Dumnezeu nu doarme! Domnul primar şi-ar fi dorit ca Romulus Vâlcu să rămână viceprimar, nici el nu a rămas. Din acest punct de vedere, administraţia locală este chiar blocată. Neavând niciun viceprimar, va fi greu de luat decizii. Nu ştiu cum vom ieşi din această situaţie, în condiţiile în care se aşteaptă bugetul“, a declarat Marius Screciu, după şedinţa în care a fost eliberat din funcţia de viceprimar.
De schimbare nu a scăpat nici celălalt viceprimar, Romulus Vâlcu, care a obţinut această funcţie cu sprijinul PNL. În fapt, consilierii liberali au fost cei care au votat pentru schimbarea sa, acesta fiind exclus din partid imediat după alegerile din 2012, sub acuzaţia că trecuse în barca PSD. Luni, Vâlcu a fost și el schimbat din funcţie cu votul a 12 consilieri din cei 20 prezenţi.
„Eu cred că este un exerciţiu democratic şi, dacă mă întrebaţi, părerea mea este că ar trebui mai frecvent să facem un astfel de exerciţiu. Este voinţa consiliului, conform legii, consiliul numeşte viceprimarii, consiliul îi schimbă. Este foarte clar că grupul PSD-PC-UNPR, precum şi PNL-ul mai vechi sau mai nou, cum s-or numi ei acum, au dus la schimbare“, a declarat Romulus Vâlcu.
Alegerea a doi noi viceprimari în locul lui Vâlcu şi Screciu a fost amânată pentru o şedinţă viitoare. Aşa că, la ora actuală, Severinul nu mai are niciun viceprimar. La mijlocul lunii februarie, consilierii ar trebui să voteze bugetul pentru anul 2015 şi nu este exclus ca din cauza blocajului acest vot să se amâne. În prezent sunt cel puţin cinci consilieri locali care îşi doresc funcţiile de viceprimari. Pe lângă cei doi eliberaţi din funcţii, care ar putea încerca noi majorităţi, pe listă ar fi consilierul independent Andrei Stănişoară, consilierul UNPR, Liviu Nicolicea, dar şi fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Daniel Cârjan, preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS