7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTermoficare privată la Craiova?

Termoficare privată la Craiova?

Termoficarea are o mare problemă: contorizarea individuală (FOTO: Arhiva GdS)
Termoficarea are o mare problemă: contorizarea individuală (FOTO: Arhiva GdS)

Termo SRL, furnizorul de agent termic al orașului, se îndreaptă cu pași repezi spre lichidare, din cauza datoriilor de 63 de milioane de euro către CEO. Pe modelul orașelor Iași și Ploiești, serviciul de termoficare ar putea fi administrat privat. Contorizarea individuală ar putea fi vitală pentru noul sistem. Craiovenii nu vor scăpa de executările silite pentru recuperarea datoriilor la căldură.

Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA a solicitat, pe 8 ianuarie 2015, deschiderea procedurii de insolvență împotriva Termo Craiova SRL, furnizorul de agent termic al municipiului. CEO reclamă datorii neachitate în valoare de peste 277 de milioane de lei (63 de milioane de euro), din care 99 de milioane de lei (22 de milioane de euro) le reprezintă penalitățile. Termo Craiova SRL are datorii istorice către furnizorul de agent termic primar. De ce s-a trecut tocmai acum la procedura de insolvență? „Decizia a fost luată acum deoarece, pe parcursul anului 2013 și în prima jumătate a anului 2014, gradul de încasare a obligațiilor de plată a fost bun, deteriorându-se în cea de-a doua parte a anului. CEO a încercat în repetate rânduri găsirea altor soluții, în afara insolvenței, pentru recuperarea creanței“, a răspuns CEO, la solicitarea GdS. Compania are de încasat de la clienți creanțe totale de 980 de milioane de lei (218 milioane de euro) și în această perioadă a demarat procedurile de recuperare a acestora. „Societatea noastră a făcut mai multe demersuri în vederea recuperării creanței de la Termo Craiova SRL, însă toate eforturile noastre s-au lovit de lipsa de lichidități cu care se confruntă societatea debitoare“, se arată în cererea de insolvență depusă de CEO la Tribunalul Dolj.

Termoficare privată la Iași și Ploiești

Absorbția Termo Craiova SRL de către CEO este o soluție neviabilă, deoarece gaura de 63 de milioane de euro ar afecta bonitatea companiei în fața creditorilor. După cum am arătat într-un articol anterior („Insolvența Termo Craiova, bombă cu ceas pentru populație“ – 21 ianuarie 2015), CEO preferă să preia controlul asupra Termo SRL prin procedura insolvenței. Ca principal creditor al societății de termoficare, compania poate decide reorganizarea sau falimentul Termo SRL. „Având în vedere valoarea imensă a creanțelor, este puțin probabil ca instanța să confirme planul de reorganizare a societății. În consecință, se ajunge la falimentul Termo SRL și la recuperarea creanțelor de la populație. Societatea va pierde licența și municipalitatea va trebui să organizeze o licitație pentru serviciul de furnizare a agentului termic, la care pot participa inclusiv operatori privați. La Iași și Ploiești, serviciul este administrat privat“, ne-au dezvăluit surse din cadrul CEO. La Iași și Ploiești, furnizorul de agent termic este Dalkia Romania, parte a grupului francez Veolia Environnement (apă, energie, transport și management deșeuri), un gigant cu o cifră de afaceri de 22,3 miliarde de euro și un profit de 223 de milioane de euro în 2013. În ultimii zece ani, Dalkia s-a implicat tot mai mult pe piața românească. După preluarea Apa Nova (București), a concesionat serviciile de termoficare din Ploiești (2004-2019), unde alimentează peste 58.000 de apartamente, și Iași (2012-2032), unde furnizează agent termic pentru 45.000 de apartamente. Societatea mai operează la Otopeni și Tulcea, unde alimentează circa 6.500 de locuințe.

Contorizarea individuală, cheia problemei

În toate orașele unde Dalkia a preluat serviciul de termoficare, societatea gestionează întregul lanț termic, de la producție, la transport, distribuție și facturare a energiei termice. În condițiile în care Termo SRL va fi lichidată, compania franceză ar putea prelua și producătorul de agent termic primar. Un scenariu ar fi desprinderea din CEO a fostului Complex Energetic (CE) Craiova și privatizarea sa. Un alt scenariu ar fi doar desprinderea SE Craiova II Bariera Vâlcii (cea care produce agentul termic primar pentru Termo SRL), la care s-ar adăuga o carieră minieră.
Pe de altă parte, CEO vrea să investească 25,6 milioane de euro pentru un nou bloc energetic pe gaz din fonduri UE la SE Craiova II, iar pentru cofinanțare ar putea apela la un parteneriat. Așadar, posibilitățile sunt multiple. O altă problemă ar fi cu sistemul de distribuție în Craiova: distribuția pe verticală nu permite contorizarea individuală pentru fiecare apartament. Proprietarii ar putea fi obligați să modifice sistemul de distribuție al blocurilor pentru a beneficia de serviciul de termoficare. În caz contrar, ar trebui să apeleze la încălzirea cu centrale de apartament (pe gaze sau electrice).
Odată cu dispariția Termo SRL, datoriile populației nu vor dispărea. După cum am arătat, în prima etapă de la intrarea în insolvență, Termo SRL va fi administrată privat, de un administrator judiciar, iar dacă se va trece la faliment și lichidare, de un lichidator. Pentru recuperarea datoriilor istorice, se va trece în ultimă instanță la executarea silită a craiovenilor. „Probabil că administratorul judiciar va înăspri măsurile de recuperare a debitelor și va scurta termenele de plată. Asociațiile nu vor scăpa de datorii“, a precizat Ion Pătrulescu, președintele Uniunii Asociațiilor de Proprietari Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS