11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCEO funcţionează cu 11 grupuri energetice din 12

CEO funcţionează cu 11 grupuri energetice din 12

CEO se apropie de capacitatea maximă de funcţionare (FOTO: Arhiva GdS)
CEO se apropie de capacitatea maximă de funcţionare (FOTO: Arhiva GdS)

Complexul Energetic Oltenia (CEO) funcţionează cu 11 grupuri energetice, dintr-un total de 12 existente. Cererea de energie electrică pe cărbune se menţine ridicată în continuare, iar CEO a ajuns să producă în ultimele săptămâni cât nu a reuşit să livreze în câteva luni anul trecut. Piaţa se menţine în continuare favorabilă energiei electrice produse de termocentralele din Oltenia. Din această cauză, stocurile de cărbune de la cele 12 unităţi miniere de carieră şi de la termocentrale au început să scadă. Dacă în perioade similare de timp, stocul de lignit de la nivelul depozitelor termocentralelor şi de la cariere era în total de peste două milioane de tone, în prezent, acesta este de patru ori mai mic. Astfel, cele patru termocentrale dispun de 500.000 de tone de cărbune. Dacă livrările de energie se vor menţine la nivelul actual, este nevoie de o cantitate şi mai mare de lignit.

S-a decis prelungirea programului de lucru la cariere

Cel puţin pentru această săptămână, conducerea CEO a decis prelungirea programului de lucru şi pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Acest program se adaptează mereu în funcţie de necesităţi. S-a hotărât ca toate carierele care au excavatoarele în cărbune să lucreze atât sâmbătă, cât şi duminică. Este vorba de continuarea activităţii în weekend atât la producţia de cărbune, cât şi la livrări. În prezent, suntem în funcţiune cu zece grupuri energetice mari şi un grup mai mic la Craiova II. Necesităţile sistemului sunt foarte mari. Se va lucra sâmbătă şi duminică. După aceea se va vedea ce se întâmplă. Se va face o analiză în funcţie de necesităţile din săptămâna respectivă. Vom vedea dacă e nevoie de cărbune suplimentar faţă de ce se produce în timpul normal de lucru, cel de cinci zile. Dacă e nevoie, se va lucra şi sâmbăta şi duminica cealaltă. Nu putem însă să facem nici un fel de estimare în momentul de faţă“, a declarat Aurel Medinţu, directorul Diviziei Energetice, din cadrul CEO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS