16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTrei elevi premiaţi de o universitate din Marea Britanie vor să devină medici şi ingineri

Trei elevi premiaţi de o universitate din Marea Britanie vor să devină medici şi ingineri

Alexandru Corlan, Alondra Mărăcine şi Andreea Andrei
Alexandru Corlan, Alondra Mărăcine şi Andreea Andrei

Trei elevi din judeţul Gorj, care au fost premiaţi de Universitatea Sunderland din Marea Britanie, pentru realizarea unui clip de promovare a instituţiei, visează să studieze în afara ţării. Alondra Mărăcine, Andreea Andrei şi Alexandru Corlan sunt elevi în clasa a XI-a, profilul matematică-informatică, la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu“ din Târgu Jiu. Echipa sub numele căreia au participat la concursul respectiv se numeşte Best Team şi a câştigat premiul de popularitate. IntegralEdu, cea mai mare companie de consultanţă în educaţie din România, şi Universitatea Sunderland din Marea Britanie i-au premiat cei mai creativi elevi de liceu din România în cadrul unui concurs organizat la nivel naţional. „Learn, Record and… PLAY!“ a fost primul concurs în care o universitate din străinătate premiază elevii români pentru creativitate. Elevii înscrişi au avut ca temă să creeze un videoclip de prezentare a Universităţii Sunderland.

Visează să devină inginer

Cei trei elevi gorjeni şi-au propus să devină studenţi la universităţi din afara ţării. Alexandru Corlan a mai participat la competiţii de acelaşi gen şi a câştigat mai multe premii întâi. Tânărul vrea să devină inginer IT. „În viziunea mea, acest concurs a apărut ca o nouă provocare care cu greu se pare că am reuşit să o duc până la capăt. Când am auzit de acest proiect, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi formez echipa după care mi-am zis că trebuie să particip. Am început munca împreună cu echipa şi se pare că rezultatele au fost onorabile. Am obţinut un premiu destul de bun la acest concurs nu numai prin munca noastră, ci şi cu ajutorul susţinătorilor, cărora le mulţumesc. Când am aflat rezultatele, mi-am pus în gând varianta studiului în străinătate în cadrul unei universităţi şi această variantă a devenit pentru mine, în prezent, un obiectiv greu de atins, dar nu imposibil. Mulţumim IntegralEdu, Universităţii din Sunderland, tuturor şi doamnei Dana Constantinescu. Dacă nu voi reuşi să îmi fac studiile în afara ţării, vreau să intru la Automatică şi Calculatoare, la Universitatea Politehnică din Bucureşti“, a declarat Alexandru Corlan. Elevul a mai câştigat locul întâi la o campanie antifumat şi premiul întâi şi medalia de aur în cadrul programului „Familia mea nu iubeşte violenţa“.

Elevele vor să devină medici

Celelalte două membre ale echipei visează să devină medici, în urma studiilor la universităţi din străinătate. „Pentru mine, acest concurs a reprezentat o experienţă plăcută, având în vedere că a fost primul la care am participat şi s-a încheiat cu succes. Implicarea în acest proiect m-a învăţat ce înseamnă cu adevărat o universitate din străinătate şi m-a făcut să realizez că prin muncă şi dedicare, am multe şanse să continuu studiile în altă ţară“, a spus Alondra Mărăcine, care vrea să urmeze medicina. La fel îşi doreşte şi colega ei din echipă, Andreea Andrei: „Consider că acest proiect a însemnat o experienţă plăcută şi interesantă pentru mine, dar şi o provocare, întrucât cooperarea şi creativitatea au fost două elemente esenţiale, care nu vin de la sine. Pe viitor, doresc să optez pentru facultatea de medicină, posibil din străinătate, chiar din Anglia sau SUA, iar acest proiect, menit să sprijine şi să informeze adolescenţii cu privire la universităţile din străinătate, a reprezentat un pas înainte“, a spus Andreea Andrei. Cei trei elevi şi-au propus să participe în viitor şi la alte concursuri de profil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS