10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljEvadatul din Penitenciarul Pelendava a fost prins

Evadatul din Penitenciarul Pelendava a fost prins

Evadatul a fost dus ieri la sediul IPJ Dolj, unde a fost audiat de polițiști
Evadatul a fost dus ieri la sediul IPJ Dolj, unde a fost audiat de polițiști

Polițiștii doljeni au reușit să dea de urma deținutului care a evadat din Penitenciarul Pelendava Craiova înainte de Crăciun. Tânărul de 21 de ani, din comuna Valea Stanciului, se ascundea la un prieten din comună.

Polițiștii craioveni erau anunțați în seara zilei de 22 decembrie 2014 despre faptul că Ion Cătălin Picu, de 21 de ani, domiciliat în comuna doljeană Valea Stanciului, a evadat de la Penitenciarul Pelendava. Potrivit informațiilor oferite de reprezentanților unității de detenție, tânărul a fost condamnat definitiv la patru ani şi șase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în noiembrie 2012 şi își executa pedeapsa în regim deschis.
Imediat după ce s-a dat alarma, oamenii legii au încercat să dea de urma evadatului. „În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situaţii, respectiv blocarea căilor de acces, posibile direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgenţă a mai multor echipe de căutare formate din angajaţi ai Penitenciarului Craiova, Penitenciarului Pelendava şi ai Centrului de Detenţie Craiova, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Dolj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Dolj și Poliția de Frontieră“, au explicat atunci reprezentanții Penitenciarului Pelendava.
Ion Cătălin Picu a fost prins abia ieri-dimineață, în comuna Valea Stanciului, în urma unei acțiuni a polițiștilor doljeni. Oamenii legii spun că tânărul, care acum este cercetat pentru comiterea infracțiunii de evadare, s-a ascuns în perioada sărbătorilor la mai multe cunoștințe. Ieri-dimineață a fost găsit la locuința unui prieten din Valea Stanciului.
Potrivit Codului Penal, evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoarea de la șase luni la trei ani. Pedeapsa dată de o instanță pentru evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din condamnarea la data evadării, în acest caz la pedeapsa de doi ani și șase luni.
Reprezentanții Penitenciarului Pelendava au explicat că, după ce va fi audiat de polițiști, evadatul va fi adus la penitenciarul din care a fugit, apoi îi va fi schimbat regimul de detenție și transferat la Penitenciarul Craiova.

Evadat din vara anului 2011

Ion Cătălin Picu nu este primul deținut evadat din Penitenciarul Pelendava. Eusebiu Grumeza, de 36 de ani, din Bacău, care executa o pedeapsă de patru ani și opt luni de închisoare în regim semideschis pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, a fugit din pușcărie pe 30 iunie 2011, în jurul prânzului.
Deținutul lucra împreună cu alţi cinci condamnați la descărcarea unor cereale la punctul de lucru deservire, iar în jurul orei 12.00, a cerut permisiunea agentului supraveghetor să se ducă la toaletă. Și dus a fost. După aproximativ cinci minute, „agentul supraveghetor a constatat lipsa deţinutului de la spaţiul special amenajat ca toaletă“, au comunicat atunci reprezentanţii Penitenciarului Pelendava.
Deși fotografia şi semnalmentele deţinutului au fost trimise patrulelor de polițiști care erau de serviciu şi poliţiştilor de la Transporturi, Poliţiei de Frontieră şi jandarmilor doljeni, deținutul nu a fost prins nici până azi. Eusebiu Grumeza este dat în urmărire, fiind căutat în baza mandatului de executare a pedepsei de patru ani și opt luni de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS