12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiul, reprezentat la Concertul Internaţional de Colinde de la Viena

Mehedinţiul, reprezentat la Concertul Internaţional de Colinde de la Viena

Vocile elevilor din Corul „Vox Dunaris“ al Liceului „Ioan Ştefan Paulian“ din Drobeta Turnu Severin au răsunat la sfârşitul săptămânii trecute la Viena, unde liceenii au participat la Festivalul Internaţional de Colinde. Aplauzele pe care le-au primit au fost răsplata pentru zecile de ore de repetiţii. Pentru că spectacolul prezentat de elevii de la Severin a impresionat organizatorii, la final, Corul „Vox Dunaris“ a primit invitaţia de a participa în fiecare an la Festivalul de Crăciun de la Viena şi nu din doi în doi ani, cum s-a întâmplat până acum.

Elevii care fac parte din corul „Vox Dunaris“ al Liceului de Artă „Ioan Ştefan Paulian“ din Drobeta Turnu Severin fac repetiţii zilnic în sala de spectacole a unităţii de învăţământ. Fiecare sunet trebuie să iasă perfect şi asta impune mult exerciţiu, seriozitate şi dăruire din partea tuturor. Munca din ultimele luni a fost răsplătită cu o prestaţie apreciată la Festivalul Internaţional de Colinde organizat de Primăria din Viena, la care participă coruri din Europa şi de peste Ocean. Întorşi de curând din Austria, fiecare membru al grupului cataloghează concertul ca pe o experienţă unică.
„A fost un moment solemn, plin de emoţie, un moment pe care probabil cu toţii l-am simţit şi l-am trăit ca pe un lucru ce ne va rămâne ca amintire în întreaga viaţă. Interpretarea corului a fost impecabilă, iar interpretarea noastră a fost una care a primit aplauze răsunătoare“, a declarat Cristian Ianc, unul dintre membrii corului „Vox Dunaris“.
Şi Ada Mustăcilă, elevă în clasa a XII-a, consideră concertul de la Viena ca pe un punct important în cariera sa.
„Sunt mândră că am ajuns acolo împreună cu toţi colegii mei şi cu domnii profesori. Sunt ore multe de repetiţii şi foarte multă muncă, nu asta contează, contează ce facem pe scenă“, povesteşte solista, cu modestie.
Vocile elevilor de la Liceul „Ioan Ştefan Paulian“ au fost acompaniate de pian şi nai. La nai a cântat Narcisa Băleanu, o fostă elevă a unităţii de învăţământ din Drobeta Turnu Severin, care acum este studentă la Conservator.
„Concertul s-a bucurat de un real succes, am fost aplaudaţi de foarte mulţi oameni la scenă deschisă, a fost o experienţă unică. Îmi place să spun că am trăit ceva nou, este o experienţă nemaiîntâlnită. Motto-ul meu în viaţă este ‘Luptă ca să obţii ceea ce meriţi sau vei fi nevoit să te mulţumeşti cu ceea ce primeşti’“, a declarat Narcisa Băleanu.
Prestaţia corului care a mers la Viena a fost coordonată de profesorii de muzică.
„Am repetat încă de la începutul anului şcolar, cel puţin o oră pe zi, cel puţin o repetiţie pe zi, pentru ca totul să ducă la acest rezultat fericit, spun eu. La Viena am fost primiţi ca de fiecare dată, cu mult entuziasm, aplauzele ne-au arătat acest lucru, iar anul acesta ne-am bucurat de invitaţia în fiecare an. Dacă până acum mergeam din doi în doi ani, acum vom merge în fiecare an“, a spus şi Andreea Croitoru, unul dintre profesorii de la Liceul „Ioan Ştefan Paulian“.

Corul de la Severin a avut cel mai tânăr dirijor

O contribuţie importantă pentru ca prestaţia de pe scenă să fie impecabilă o are şi dirijorul. Alin Rusu, cel care a coordonat corul „Vox Dunaris“ la Viena, a fost cel mai tânăr dirijor participant la Festivalul din 2014. Are 28 de ani şi, chiar dacă a mai mers în Austria în anii trecuţi ca şi membru al corului, experienţa de săptămâna trecută, în calitate de dirijor, i-a adus mulţumirea misiunii împlinite.
„Am fost cel mai tânăr dirijor, chiar m-au felicitat. Ne-am bucurat de un real succes. Am cântat şi eu în cor, dar de această dată am fost dirijorul corului şi m-am simţit minunat, publicul ne-a apreciat, ne-a aplaudat“, a declarat şi tânărul dirijor, Alin Rusu.
Deplasarea membrilor corului „Vox Dunaris“ la Viena a fost suportată financiar de Primăria Drobeta Turnu Severin şi de sponsori. În preajma Sărbătorilor, cei care au contribuit la reprezentarea judeţului Mehedinţi la Festivalul Internaţional de colinde de la Viena vor asculta vocile soliştilor şi instrumentiştilor, pentru că elevii îi vor colinda pe toţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS