17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFarmacii amendate de Protecţia Consumatorilor

Farmacii amendate de Protecţia Consumatorilor

Trei farmacii din judeţul Gorj au fost amendate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj, după ce au fost depistate deficienţe. În luna octombrie 2014, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au desfăşurat o acţiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale referitoare la condiţiile de păstrare-depozitare impuse de producători, în cazul unor produse comercializate în farmacii (suplimente alimentare, medicamente, produse cu destinaţie nutriţională specială, produse cosmetice). „Au fost controlaţi 11 operatori economici care administrau farmacii sau drogherii, dintre care la un număr de trei au fost constatate deficienţe. A fost verificată o cantitate de 97,97 kilograme produse: suplimente alimentare, medicamente, produse cu destinaţie nutriţională specială, produse cosmetice şi parafarmaceutice, fiind constatate abateri în ceea ce priveşte afişarea preţurilor, trei dintre operatorii economici controlaţi fiind sancţionaţi contravenţional cu trei amenzi în valoare totală de 3.500 de lei“, a declarat Mădălin Giurcău, comisar-şef adjunct la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS