3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMirosul din Cornițoiu mai are de trecut printr-o licitație

Mirosul din Cornițoiu mai are de trecut printr-o licitație

Unul dintre cele trei tronsoane ale canalului Cornițoiu din Craiova este gata. Este vorba despre tronsonul III, ce privește preluarea izvoarelor costiere de pe strada Pârâului, cea mai ușoară dintre părțile contractului. Pe tronsonul I, care cuprinde lucrări și în cartierul Bariera Vâlcii, canalul este casetat în proporție de 50%. În ceea ce privește tronsonul II (zona cimitirului Sineasca), acesta va fi scos în curând la licitație, după o problemă legată de expropriere care s-a întins pe mai multe luni. De-abia după finalizarea lucrărilor pe toate tronsoanele, craiovenii vor putea spune „la revedere“ mirosului neplăcut din zonă.
Craiovenii mai au ceva de așteptat până să scape total de mirosul neplăcut emanat de canalul Cornițoiu. Deși se lucrează de la mijlocul lunii septembrie pe două dintre cele trei tronsoane ale canalului, la casetare și la preluarea izvoarelor costiere, mirosul încă nu a dispărut. Asta fiindcă tronsonul II, cel aflat în mare parte în Parcul Cornițoiu, în zona cimitirului Sineasca și a străzii George Enescu, acolo unde mirosul deranjează cel mai mult, nu a putut fi scos la licitație împreună cu celelalte două din cauza unei exproprieri.

Expropriere de 792.900 de lei pentru tronsonul II

În urmă cu câteva luni, proprietarul terenului pe care se află tronsonul II era de negăsit, însă municipalitatea a reușit să ia legătura cu firma de avocatură care reprezintă societatea respectivă. Soluția cea mai simplă a reprezentat-o cea a exproprierii, după care a urmat evaluarea terenului. În urma acesteia, exproprierea a ajuns la un preț de 792.900 de lei. Întreaga lucrare a fost evaluată la aproximativ 5,7 milioane de lei inclusiv TVA, cu un termen de execuție de nouă luni.
Pentru a putea fi scoase la licitație și lucrările pentru tronsonul II, mai trebuie trecut prin consiliul local proiectul de hotărâre privind constituirea comisiei pentru soluţionarea cererilor formulate de proprietarii expropriaţi, afectaţi de coridorul de expropriere, în vederea realizării obiectivului amintit. Acesta va fi votat în ședința consiliului local de joi, după care poate începe procedura de licitație pentru proiectarea tehnică și execuție, pentru care este gata deja documentația de atribuire.
Cum stăm cu lucrările pe celelalte tronsoane?

În ceea ce privește cel de-al treilea tronson, unde erau stipulate lucrări pentru preluarea izvoarelor costiere, acestea au fost încheiate la circa trei săptămâni după ce s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, pe 15 septembrie. „În cămine s-a adus pe conducte apa din izvoarele costiere. Căminele au fost făcute în ultima perioadă și putem spune că tronsonul acesta este gata acum“, au explicat reprezentanți ai municipalității. Căminele se află în zona străzii Pârâului, unde au avut loc, concret, lucrări de drenare a izvoarelor din zonă şi deversarea apei captate în canalizarea pluvială existentă. Pe tronsonul I (Bariera Vâlcii – str. Deceneu), asocierea de firme Recon – Civilcad lucrează la casetarea canalului colector. Conform reprezentanților constructorului, a fost casetată aproximativ jumătate din lungimea totală a tronsonului, de 900 de metri, și se preconizează ca lucrările să fie încheiate până la Crăciun.
Contractul pentru lucrările privind tronsoanele I și III ale canalului Cornițoiu are o valoare de 3.397.777,88 lei, la care s-a adaugat TVA în valoare de 815.466,69 lei. Termenul-limită impus prin contract este de șase luni: una pentru proiectul tehnic și încă cinci pentru execuția propriu-zisă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS