Craiova: Simpozionul Științific Internațional „Stat și Societate în Europa” – ediția a VII-a la Biblioteca “Aman”



afis stat si societate

Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman organizează în perioada 30-31 octombrie 2014, la Craiova, Simpozionul Științific Internațional “Stat și Societate în Europa”, ajuns la cea de-a VII-a ediție. Evenimentul este organizat sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România.

“Vreme de două zile, Craiova și Biblioteca Aman în particular vor deveni epicentrul dezbaterilor științifice la nivel național. La conferință vor lua parte cercetători, profesori universitari și personalități ale lumii științifice din țară și din străinătate. Expunerile în plen precum și sesiunea de lucrări și prelegeri științifice se vor desfășura în două dintre cele mai frumoase săli ale bibliotecii noastre, în Sala Acad. Dinu C. Giurescu, respectiv Sala Marin Sorescu”, a spus Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.


“Simpozionul Stat şi societate în Europa desfăşurat la Craiova a devenit unul de tradiţie pentru mediul universitar şi academic, prilej de dezbateri ştiinţifice pe o tematică interdisciplinară destul de vastă. Pe lângă subiectele ce ţin strict de istoria trecutului, s-au adăugat în timp şi cele din domeniile diplomaţiei, culturii, relaţiilor internaţionale şi studiilor europene, ştiinţelor politice, dreptului internaţional, astfel încât academicieni, cercetători, profesori  universitari, doctoranzi să-şi poată prezenta propriile preocupări de specialitate şi rezultatele obţinute. De asemenea, ca în fiecare an, vor participa oaspeţi de seamă din străinătate, oferind acestei manifestări ştiinţifice dimensiunile ei internaţionale. Este, în egală măsură, o modalitate de interacţiune între specialişti din domenii înrudite şi de promovare a valorilor comune. În ultimii ani, alături de principalii organizatori, Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman şi istoricii de la Universitatea din Craiova, s-a implicat, în calitate de partener în organizarea acestui remarcabil eveniment, de înaltă ţinută ştiinţifică, şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România, prin reprezentanţii Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice. Suntem convinşi că asemenea manifestări ştiinţifice contribuie la promovarea imaginii Craiovei ca important centru universitar şi cultural”, a spus prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, secretarul Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologice a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România.

Simpozionul Științific Internațional „Stat și Societate în Europa” este o manifestare științifică recunoscută și apreciată în sfera universitară și academică. Anul acesta, la Biblioteca Aman se vor reuni mai mult de 50 de cercetători, profesori și specialiști din domenii precum Istorie, Științe Sociale și Drept.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 29 octombrie 2014

Actualitate

» Olt: Centru pentru găzduirea persoanelor fără adăpost pe timpul iernii
» Gorj: Cererile pentru obţinerea de locuinţe din Fondul Locativ de Stat la Rovinari se depun până pe 31 octombrie
» Scandal în Consiliul Judeţean
» Stradă spartă la trei zile de la asfaltare
» Andrei Hrebenciuc rămâne în arest preventiv, iar decizia este definitivă
» Evenimente de seamă pe scena Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea
» Gorj: Primăria Târgu Jiu concesionează terenuri pentru spaţii comerciale în zona Narciselor

Publireportaj

» Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“ organizează Simpozionul Științific Internațional „Stat și Societate în Europa“ – ediția a VII-a
» Satul ecologic caută locuitori

Local

» Maternitate deschisă după 26 de ani de la începerea lucrărilor
» Olt: Reţea de apă în comunele Cungrea şi Oboga
» 20 de elevi din Turcia în vizită la Colegiul Naţional „Radu Greceanu” din Slatina
» Olt: Programul de lucru cu publicul la buletine se prelungeşte
» S-a deschis noua maternitate la Severin
» Mehedinţi: Maternitate deschisă după 26 de ani de la începerea lucrărilor
» Gărzi asigurate de doar doi medici, la secția de Cardiologie a Spitalului Județean din Slatina
» Rechizite gratuite pentru elevii nevoiaşi din Olt

Dolj

» Mititelu, judecat pentru spălare de bani și evaziune fiscală
» Trenul Vidin – Craiova, în pană de curent la Golenți
» I-a înşelat, dar nu se lasă dusă de la asociaţie
» Încă o ședință cu scântei: Opoziția și Păloiu contra CJ Dolj și PSD
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Nămol și bălți până la gleznă în cartierul Bariera Vâlcii
» Stradă spartă după trei zile de la asfaltare
» Taximetrist condamnat pentru uciderea unei bătrâne
» 8 noi proiecte în valoare totală de 4,31 milioane de euro în regiunea sud-vest Oltenia
» Filiașul, aglomerat ca o metropolă 
» Afaceri ro, la Craiova
» Craiova: Simpozionul Științific Internațional „Stat și Societate în Europa” – ediția a VII-a la Biblioteca “Aman”
» Acordul cadru pentru deszăpezirea Craiovei, semnat până cel târziu pe 12 noiembrie
» UPDATE: Adrian Mititelu şi alţi opt “parteneri” de afaceri au fost trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de peste cinci milioane de euro
» Craiova: Festivalul Naţional de Tetru se încheie prin piesa “Rinocerii”
» Craiova: “De dragul bunicilor…” elevii clasei a IV-a de la Şcoala “Mircea Eliade” au pregătit un spectacol
» Craiova: Tosca de Puccini revine pe scena Operei Române

Gorj

» Şase medici străini profesează la Spitalul din Novaci
» Habitu, condamnat la închisoare cu suspendare pentru spălare de bani
» Bebeluşul decedat la spital nu ar fi fost hrănit corespunzător
» Mănăstirea Polovragi a rămas fără credincioşi din cauza închiderii Transalpinei

Sport

» CSU, misiune îndeplinită cu un mare sacrificiu
» Dați-le patru și în Cupă!
» Judoka părăsesc sala insalubră din Craiovița Nouă
» Fotbal – CS Universitatea Craiova – FC Viitorul, scor 2-1, în Cupa României
» Condiţii mai bune pentru judoka
» Fotbal – CCA a stabilit brigada de la meciul Oțelul – Pandurii
» Tenis – Simona Halep le mulțumește fanilor pentru susținere

Bani & Afaceri

» Modalități de finanțare a firmelor, dezbătute la conferința Afaceri.ro

Sanatate

» Hernia de disc, întâlnită tot mai frecvent la tineri

Educatie

» O nouă sesiune de definitivat pentru profesorii debutanți

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top