Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în pe unele drumuri din Oltenia, circulaţia este întreruptă sau restricţionată.
Astfel, pe DN66 Bumbeşti Jiu – Petroşani, drum pe care se execută lucrări între kilometrii 93+500 de metri şi 126, traficul rutier se întrerupe de luni până vineri, în intervalele orare 7:00-12:00 şi 14:00-19:30. Pe respectivul segment de drum, în perioadele în care traficul rutier nu este întrerupt, se circulă cu unele restricţii.
Rute ocolitoare:
DN67 Târgu Jiu – Râmnicu Vâlcea, DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu – Sebeş – Simeria, DN66 Simeria – Haţeg – Petroşani;
DN67 Târgu Jiu – Drobeta-Turnu Severin, DN6 Drobeta-Turnu Severin – Orşova – Caransebeş, DN68 Caransebeş – Haţeg, DN66 Haţeg – Petroşani;
DN66 Târgu Jiu – Filiaşi, DN6 Filiaşi – Strehaia – Drobeta-Turnu Severin – Orşova – Caransebeş, DN68 Caransebeş – Haţeg, DN66 Haţeg – Petroşani.
Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.
Pe DN57, în judeţul Mehedinţi, pe segmentul Eşelniţa – Dubova, se circulă pe o bandă, alternativ în locurile în care drumul a fost afectat de viituri sau alunecări de teren (la poziţiile kilometrice 7+118, 15+700, 16+700 şi 19+700 de metri).