24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBebeluş de o lună, mort la Spitalul din Târgu Jiu

Bebeluş de o lună, mort la Spitalul din Târgu Jiu

Micuţul a fost internat la Secţia pediatrie
Micuţul a fost internat la Secţia pediatrie

Un bebeluş de numai o lună, din comuna gorjeană Baia de Fier, a decedat în noaptea de 27 spre 28 octombrie, la Spitalul de Urgenţă din Târgu Jiu. Copilul era internat de şapte zile la unitatea medicală, împreună cu mama sa, de 15 ani. Bebeluşul a fost internat cu gastroenterocolită, febră, bronhopneumonie şi diaree, iar după şapte zile de când a fost adus la spital starea de sănătate a micuţului a început să se amelioreze. În noaptea de luni spre marți, bebeluşul a avut din nou o stare generală proastă, iar medicii din Târgu Jiu au decis să îl transfere la Spitalul de Urgență Craiova pentru o intervenţie chirurgicală abdominală. În timpul în care se pregăteau actele medicale de transfer, copilul a intrat în stop cardiorespirator şi a decedat.

Poliția a deschis o anchetă

Conducerea Spitalului de Urgenţă Târgu Jiu aşteaptă rezultatul necropsiei, pentru a se stabili dacă se va face sau nu o anchetă administrativă. Momentan, mama copilului nu a depus o plângere în legătură cu cele întâmplate.
„Este vorba de un bebeluş care a avut la naştere 2,8 kilograme, iar la externare 2,4 kilograme. După o lună a revenit la spital cu tulburări hidroelectrolitice, având diagnosticul: gastroenterocolită, diaree, bronhopenumonie şi stare febrilă. A fost internat şi după şapte zile starea pacientului s-a ameliorat. În noaptea de 27 spre 28 octombrie, copilul a început să prezinte din nou stări de agitaţie şi tulburări psihosomatice. A fost transferat pentru un consult la Chirurgie infantilă, iar acolo a primit diagnosticul abdomen acut chirurgical şi s-a decis transferul la Spitalul de Urgență Craiova pentru o intervenţie chirurgicală. S-a luat legătura cu pediatrul de gardă pentru a face actele medicale de transfer, dar între timp copilul a intrat în stop cardiorespirator neresuscitabil. Mama are 15 ani şi este din Baia de Fier, iar tatăl se pare că este major. Nu a depus nimeni o plângere. Aşteptăm rezultatul necropsiei pentru a vedea dacă este cazul să fie făcute verificări. Dacă va fi cazul, vor fi făcute verificări conform procedurilor“, a declarat Ramona Oprea, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Târgu Jiu. În cazul bebelușului decedat în Spitalul de Urgență Târgu Jiu, poliția a deschis o anchetă.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS