19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDeputaţii au luat act de incompatibilitatea lui Ştefan Stoica

Deputaţii au luat act de incompatibilitatea lui Ştefan Stoica

 Deputatul Ştefan Bucur Stoica a precizat că-şi va căuta dreptatea în instanţă
Deputatul Ştefan Bucur Stoica a precizat că-şi va căuta dreptatea în instanţă

Deputaţii au luat act, luni, de starea de incompatibilitate în care se află deputatul Ştefan Bucur Stoica, ei urmând să voteze o hotărâre privind vacantarea postului acestuia, în timp ce parlamentarul contestă procedura şi declară că îşi va căuta dreptatea în justiţie, potrivit Mediafax.
Ștefan Bucur Stoica (PDL) a susţinut în plen că punerea pe ordinea de zi a şedinţei a unui proiect de hotărâre privind vacantarea postului său de deputat „nu are temei juridic” pentru că deputaţii din Comisia Juridică nu şi-au exprimat punctul de vedere în acest caz. Stoica a me menţionat că Regulamentul Camerei şi Statutul deputaţilor prevăd că în caz de incompatibiliate este necesar „un vot secret cu bile”.
Ştefan Bucur Stoica a mai spus că în calitatea de deputat nu s-a aflat în nici o situaţie de incompatibilitate şi că hotărârea ICCJ privind incompatibilitatea sa se referă la o situaţie anterioară mandatului de deputat, în 2011, când a fost declarat incompatibil pentru că era consilier judeţean şi director al unei direcţii regionale de drumuri şi poduri. „E un caz anterior mandatului de deputat”, a adăugat Stoica, precizând că-şi va căuta „dreptatea în justiţie”.
Şi alţi deputaţi ai PDL, printre care Cezar Preda şi Constantin Dascălu, au susţint că plenul ar fi trebui întâi să se pronunţe asupra incompatibilităţii deputatului Stoica. Însă după pledoarii în acest sens, la tribuna Parlamentului a venit liderul grupului parlamentar al PDL, Tinel Gheorghe, care a precizat că parlamentarii PDL vor susţine proiectul de vacantare a postului de deputat şi niciodată nu vor bloca accesul la justiţie.
Deputatul Ştefan Bucur Stoica a precizat, după aceste intervenţii, că-şi va căuta dreptatea în instanţă. „Voi căuta dreptatea în instanţă, dacă astăzi mi se va face nedreptate”, a spus Stoica.
Proiectul de hotârâre privind vacantarea acestui post de deputat urmează să primească votul final al deputaţilor într-o şedinţă ulterioară a Camerei Deputaţilor.
Comisia juridică a stabilit, în urmă cu trei săptămâni, că decizia în cazul lui Stoica nu aparţine Comisiei, ci este atributul plenului.
ICCJ a decis că deputatul Ştefan Stoica a fost în stare de incompatibilitate în 2009, când a fost consilier judeţean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS