27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalManifestări de Ziua Marinei la Drobeta Turnu Severin şi Orşova

Manifestări de Ziua Marinei la Drobeta Turnu Severin şi Orşova

Ziua Marinei este prilej de sărbătoare pentru mehedinţeni, care sunt aşteptaţi vineri în Portul din Drobeta Turnu Severin la manifestările organizate cu acest prilej, potrivit adevarul.ro.
Autorităţile portuare din Drobeta Turnu Severin, dar şi poliţiştii de frontieră severineni fac ultimele pregătiri pentru Ziua Marinei. Căpitănia Zonală Drobeta Turnu Severim a pus la punct un program din care nu vor lipsi bineînţeles jocurile marinăreşti.
Manifestările vor începe la ora 9.00 cu intonarea imnului de stat şi discursul oficialităţilor locale.
Urmează o slujbă religioasă susţinută de un sobor de preoţi şi depunerea de coroane la Monumentul eroilor marinari din port din partea autorităţilor şi instituţiilor locale.
Vor urma jocurile marinăreşti: trasul la parâmă, alergatul cu oul în lingură, alergarea în sac, atingerea purcelului agăţat la capul unui şcondru dat cu ulei, prinderea raţelor.

Ziua Marinei va fi sărbătorită şi la Orşova, pe Insula Pescăruş. Potrivit organizatorilor, manifestările vor începe la ora 9.30 cu o slujbă de pomenire, aruncarea jerbei de flori, după care vor avea loc jocurile marinăreşti (purceluşul suspendat, nunta cu bucluc, raţele fiţoase).

În febra pregătirilor pentru Ziua Marinei sunt şi poliţiştii de frontieră de la Drobeta Turnu Severin şi Orşova.
După ceremonia de ridicare a pavilionului şi marelui pavoaz, poliţiştii de frontieră mehedinţeni se vor deplasa cu navele şi ambarcaţiunile din dotare în Portul Drobeta Turnu Severin pentru a participa la activităţile organizate pentru cinstirea acestei sărbători. Astfel în portul Drobeta Turnu Severin, poliţiştii de frontieră marinari vor depune coroane de flori în cinstea eroilor marinari, vor participa la jocurile marinăreşti şi vor face demonstraţii cu navele din dotare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS