420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/watch?v=fdlt9robDPE
În parcarea Centrului Multifuncțional din Romanești, locul de desfășurare a celei de-a doua ediții a Simpozionului internațional de sculptură „Drumuri brâncușiene“ a cărei temă este opera lui Marin Sorescu, simbolurile operei marelui scriitor încep să se contureze.
Opt sculptori din România, Republica Moldova, Turcia, Bulgaria, inspirați de opera lui Marin Sorescu, încearcă să redea în piatră simbolurile creionate de marele scriitor în paginile sale de volum. La sfârșitul lunii august, sculpturile vor fi gata, Craiova îmbogățindu-se cu adevărate opere de artă. Până atunci, pietrele suportă intervenția creatorului. Praful acoperă ca un paravan piatra ce începe să capete forme, pentru a ascunde de ochii privitorului opera care se naște. Creatorul calculează, cântărește, dă ocol pietrei. O studiază din toate unghiurile. Ideea trebuie să capete formă. Și într-o zi i se întinde o mână de ajutor. Fratele mai mare a lui Marin Sorescu, George Sorescu, pe care marele scriitor îl numea într-un interviu radio acordat Gabrielei Rusu Păsărin, „fratele meu școlit“, trece pragul taberei de sculptură pentru o discuție cu artiștii, creatori de frumos.
Un interesant cenaclu ad-hoc s-a creat în jurul acestui om, care a venit să-l readucă în prezent prin recitări și povești din viața marelui scriitor, pe Marin Sorescu.
„Pietrele nu ne-au pus probleme. Probleme au fost ridicate, dar toate așa zisele probleme au fost de altfel provocări și sunt în continuare. Suntem la început când ne creăm formele primare în care fiecare va lucra în continuare pe detalii și bineînțeles în spiritul tematicii propuse, opera lui Marin Sorescu. Ne-a vizitat zilele trecute George Sorescu, fratele mai mare al lui Marin Sorescu. Mi s-a părut că venise cu oarecare reținere, dar în urma unui dialog pe care l-am avut, unui schimb de păreri, am văzut pe fața dumnealui încântarea. A venit cu o notiță cu ce ar fi remarcabil de luat în seamă, ca sursă de inspirație din opera lui Marin Sorescu. A rămas surprins, pentru că acea listă scrisă a cam bătut în proporție de sută la sută cu ceea ce-și propuseseră colegii noștri. A rămas să ne mai vedem. Sunt convins că atunci când va putea va mai veni, pentru că am văzut acea sclipire de încântare în ochii dumnealui. Ne-am regăsit și-n lumea Bulzeștiului. Amândoi venim de acolo, regretăm că acel mirific peisaj, acea atmosferă a satului de altădată a cam dispărut. Factorul civilizator și-a pus amprenta în mod neplăcut în ceea ce privește arhitectura satului, locurile, amenajările“, a mărturisit Paul Popescu, sculptor și totodată curator al Simpozionului „Drumuri brâncușiene“.
Amintiri legate de Marin Sorescu
Poveștile din Bulzeștiul lui Marin Sorescu au curs în deplină concordanță cu tema simpozionului. Le-am ascultat și noi, curioși să aflăm cum narațiunile se vor transpune în sculpturi.
„L-am văzut prima dată pe Marin Sorescu când eram doar un puștan de clasa a V-a la școala generală din centrul Bulzeștiului. La vremea respectivă a fost făcută o selecție pentru a găsi un copil care să joace rolul lui Marin Sorescu, copilul, în filmul realizat de Televiziunea Română, «Craiova văzută din car». Eu eram cam mare. Țin minte că a fost un coleg mai mic recrutat pentru acel rol. N-am fost implicat în acea peliculă de nici un fel, dar tevatura creată în jurul personalității lui Marin Sorescu a stârnit curiozitatea copilului Paul Popescu și am zis să-l studiez, să citesc și eu o poezie. Am regăsit în acele rânduri adunate în volume satul în care a copilărit și el, și eu, iar sentimentele au fost, ca și acum, greu de descris.
La maturitate, cu domnul Sorescu m-am întâlnit cu câteva luni înainte de moartea mamei lui. Mi-a adresat rugămintea de a completa așa cum se procedează creștinește datele pe crucea de marmură. Eram student la sculptură, la arte plastice, dar să cari o trusă de sculptură de la Iași la Bulzești era inutil, pentru că pietre la Bulzești mai întâlnești pe drum și pe râu. Îmi amintesc că am improvizat dintr-o șurubelniță a mașinii de cusut a mamei o dăltiță mică. Cu răbdare de chinez am reușit să completez acea dată.
Am stabilit contactul cu Marin Sorescu. Plăcerea întâlnirilor era evidentă, iar discuțiile mai mult decât agreabile. Peste ani, când am ajuns prin repartiție guvernamentală la Târgu Jiu, destinul a făcut să ne întâlnim la o manifestare culturală, chiar înainte de a ocupa dumnealui scaunul de ministru al culturii, chiar imediat după 1990. De atunci, întâlnirile au fost mult mai dese. Dumnealui a ajutat foarte mult Trâgu Jiul din dragoste de Brâncuși, după cum mi-a declarat în mai multe rânduri. A reușit pe timpul unei perioade de ministeriat să înființeze la Târgu Jiu un Centru Național de Cultură și Artă «Constantin Brâncuși», un pas enorm făcut înainte, care din păcate a fost ratat grație faptului că așa cum și azi se întâmplă nu se înconjoară administrația de specialiști“, ne poveștește Paul Popescu.
Imaginea copilului care după dealul Șimnicului încerca să cuprindă între brațele sale Craiova i-a rămas întipărită în minte, așa că astăzi încearcă să transpună în piatră această imagine. „Numele filmului a fost preluat de la una din poeziile lui Marin Sorescu. Încă de atunci am citit-o și am înțeles-o cu ochii și mintea de copil. Acum primul lucru care mi-a venit în minte de îndată ce am văzut de ce piatră am avut parte prin tragere la sorți a fost «Craiova văzută din car». De fiecare dată când merg spre Bulzești, când ajung spre dealul Șimnicului, mă opresc și încerc să găsesc locul din care a văzut Marin Sorescu sau nea Marin, căci acesta era apelativul pe care îl foloseam când mă adresam lui, Craiova. Nu l-am întrebat niciodată de unde anume a privit el Craiova“.
Alte personaje soreciene, alte povești
Vizita lui George Sorescu a fost o bucurie și pentru ceilalți sculptori. Grigore Sultan, sculptor din Republica Moldova, dorește să facă portretul lui Marin Sorescu din profil. Avea nevoie de o poză din profil, care i-a parvenit odată cu acea întâlnire, tot astfel cum Vasile Soponariu, reprezentant al României în cadrul taberei de sculptură, a reușit să vizualizeze mai bine personajul pe care vrea să îl transpună în piatră. I-au fost sursă de inspirație versurile poeziei „Spânzuratul“: „Mitrele, ori de câte ori se certa cu muierea,/ Îşi lua betele să se spânzure în vale la sălcii;/Să vadă şi ea, fir-ar a relelor,/Ce-nseamnă el în casa asta, na!/Săriţi lume, striga Leana. Nea Dumitre, Nea Ioane,/Duceţi-vă, daţi fuga-n vale după ăl nebun./Ţicu, Bag Samă, Cazaca, Mitrănoaia, tot cătunul/Se strângea la panoramă./Mitrele mergea înainte, considerându-se de pe/Acum mort,/Vedea negru-naintea ochilor şi aştepta să sune /Goarna de apoi/Pe podul lui Giurcă“. Povestea lui George Sorescu legată de acest personaj real din Bulzeștiul de altădată l-a ajutat să-și desăvârșească opera. „Am studiat puțin poezia, am citit-o, am comentat-o. Mi-a plăcut alegoria. Mi-a plăcut și numele personajului, Mitrele, pentru că se adaptează foarte bine unor teme pe care le tratez în bronz. Mi-am zis să transpun și în piatră: alegoria căsniciei oltenești și a mai multor lucruri pe care le tratează Sorescu în poeziile sale foarte frumoase, cu un mesaj interesant. Am primit vizita fratelui mai mare a lui Marin Sorescu, care a fost încântat că mi-am ales această temă, Mitrele fiind un vecin al lor din Bulzești. Mi-a luminat puțin idea și modul de a trata piatra.
Mitrele era un personaj care frecvent voia să se spânzure. Se ducea în zăvoi să se spânzure de o salcie. Era urmărit de soție și de restul satului. Era ca o piesă de teatru. Influențat de această poezie, voi sculpta un arlechin care se va numi Mitrele. Arlechinul mi se pare un personaj interesant care jonglează cu viața și cu moartea, care are o instabilitate pământeană, așa că îl voi face stând pe o roată de car. Arlechinii pe care îi fac și în bronz satirizează viața politică, socială“, a mărturisit Vasile Soponariu.
Replica din Iona, „Răzbim noi cumva la lumină“, sursă de inspirație pentru sculptorul Valentin Duicu, poate fi leitmotivul creatorului aplecat asupra pietrei în încercarea de a-și desăvârși opera, pe „Drumuri brâncușiene“.
