Proprietarii apartamentelor din blocurile aflate în vecinătatea barurilor şi a teraselor suportă cu greu muzica dată la volum maxim şi petrecerile cu lăutari, până târziu în noapte. Nu de puţine ori, proprietarii, deranjaţi de vacarmul de la terasele de lângă bloc, apelează la serviciul de urgenţă 112. Aceasta şi din cauză că numeroasele sesizări făcute la Comisariatul Gărzii de Mediu, la Poliţia Locală şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj au rămas fără un răspuns concludent.
Într-o astfel de situaţie se găsesc cei mai mulţi dintre proprietarii din blocul 21 A, scările 1 şi 2, situat pe Calea Bucureşti. Locatarii din acest bloc spun că, oricât de binevoitori ar fi, nu mai pot suporta decibelii care le tulbură liniştea şi somnul noapte de noapte. Ei susţin că nu este chip să aibă linişte, pentru că blocul lor este înconjurat de baruri şi terase, în partea dinspre Calea Bucureşti barul cu terasă, Charger, pe bulevardul Carol, alte două baruri cu terasă, Kubik şi Lino. „Eu nu zic nimic de muzica şi zgomotul care se aud până pe la 11.00, seara. Dar boxele răsună până târziu după miezul nopţii. Și nu este o seară, două sau în weekend, este aproape în fiecare seară. Luni, marţi este mai linişte, de miercuri încep. Şi nu este o singură terasă sunt trei. Este barul acest, Charger, care este chiar sub apartamentul meu, apoi este Kubik cu bar şi terasă plus terasa celor de la Lino. Mai nou, vara fac petreceri cu orchestră. Am chemat poliţia de mai multe ori, am făcut sesizări la Mediu şi la Sanepid. Ne-am săturat să stăm noaptea să dăm declaraţie la poliţie. A venit până şi patroana de la Kubik, în apartament, să vadă cum ne vibrează pereții, să se convingă. Au venit la un moment dat de la Garda de Mediu să facă nişte constatări, să facă măsurători. Dar era într-o miercuri, când era liniște, și insista să facă măsurători. Am întrebat-o ce să măsoare?“, a spus Simona Furtună, proprietar în blocul 21A.
Proprietarii spun că au ajuns să se resemneze în faţa nepăsării celor în măsură să facă ordine şi să ia decizii.
„Acum ne-am mai liniştit, în sensul că dormim aşa cu zgomotul acesta. Am depus peste tot sesizări peste sesizări. A ajuns poliţia să ne ameninţe pe noi şi refuză să mai vină. Să veniţi seara să auziţi muzica! Mie îmi iese mirosul de tutun prin podea. Veniseră vecinii de deasupra să mă întrebe dacă fumez eu. Înseamnă că mirosul ajunge până la etajele superioare. Dar muzica este cea mai supărătoare. Au venit de la Sanepid și au făcut măsurători și spun că nu depășesc limita de zgomot“, a spus altă proprietară din blocul 21 A.
Au ajuns să plece de acasă
Alţi proprietari au ajuns să plece de acasă pe perioada de vară, cât timp funcţionează terasele, pentru că nu mai suportă muzica. Spun că nu pot seara să deschidă ferestrele ca să se mai răcorească în casă, pentru că boxele bubuie.
„Ne deranjează toate aceste terase din jurul nostru. Muzica pe timp de vară se aude foarte tare. Eu am deschiderea ferestrelor chiar deasupra teraselor Kubik şi Lino, măcar barul este pe partea cealaltă. Din bar se aude tot timpul, dar de la terase este cumplit. Eu nu pot să locuiesc aici vara din cauza acestui zgomot, din cauza muzicii de la Kubik și de la Lino și de la barul din față, de peste tot. Este şi unul dintre motivele pentru care pe perioada caldă eu plec din apartament“, a spus la rândul ei Sanda Nedelcu, proprietar în blocul 21 A, Calea Bucureşti.
„Au făcut sesizări și la noi, la asociaţie, câteva familii. S-a întâmplat frecvent în anii trecuţi. Anul acesta nu au mai venit oamenii. Este clar că îi deranjează aceste terase, muzică, zgomot, tot felul de persoane. Oamenii s-au resemnat. Au ajuns să le fie teamă“, este de părere preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 23 Calea Bucureşti, Iulică Munteanu.
Alţi proprietari au însă copii mici şi liniştea acestora este tulburată frecvent, iar ei ca părinţi sunt neputincioşi în faţa decibelilor care sparg liniştea nopţilor şi le strică somnul. „Noi locuim la etajul doi și avem dormitorul copilului deasupra terasei de la Lino. Ei au formație şi fac petreceri. Muzica ține până târziu, depinde cât timp țin chefurile. Ne deranjează. Nu am luat atitudine pentru că noi nu suntem proprietarii. Și, din câte am înțeles, nu prea avem ce să facem“, a afirmat alt locatar din blocul 21 A, Calea Bucureşti
Cu batista pe decibelii teraselor din centru
Reprezentanţii barurilor şi teraselor care şi-au pus în cap proprietarii din blocul 21 A consideră fiecare că poluarea fonică provine de la terasa sau spaţiul învecinat, mai puţin de la el.
Patronii teraselor consideră că decibelii pe care îi suportă vecinii lor sunt în limita admisă de lege. „Programul de linişte începe la ora 22.00, a venit poliţia peste mine la 21.45. Cineva din acest bloc are ceva cu mine, a anunţat poliţia, să vină să închidă localul. În altă zi a venit iar poliţia şi am dat muzica încet. Acum o săptămână, la Kubik, era muzica foarte tare şi era ora unu noaptea, la noi era linişte. Le-am zis celor de la poliţie, pentru Lino este lege pentru ceilalţi, nu? Cum vine asta? De fiecare dată când a venit poliţia m-a amendat. Ce pot face? Ne mai atragem clienţii cu muzică şi proprietarii pot asculta“, este de părere proprietarul restaurantului Lino, Bucci Lino.
Cei de la Charger sunt de părere că deranjul vine de la vecini, pentru că ei nu fac petreceri organizate, cu orchestră. „Nu cred că sunt deranjaţi de noi. Noi nu avem orchestră. Cei de la Kubik au avut ceva organizat acum câteva zile, la Lino fac petreceri cu muzică“, a afirmat un tânăr care se recomandă administratorul barului.
„Da, sunt câteva familii care mereu spun că sunt deranjate. Eu nu fac evenimente. Atunci când organizez ceva anunţ. Am avut la revelion şi recent un concert cu o trupă de muzică. Au tot făcut reclamaţii, a venit poliţia, am mers în apartamente cu cei de la Sanepid să măsoare nivelul zgomotului. Au ajuns să sune la 112. Eu chiar vreau să renunţ la acest spaţiu“, a spus Elena Orheiu, administratorul barului Kubik.
Măsurile din trecut şi decibelii din prezent
„În anul 2014, la instituţia noastră, nu au fost înregistrate plângeri ale locuitorilor blocului 2l A – situat în strada Calea Bucureşti, cu privire la disconfortul creat de muzica provenită de la terasele Kubik și Lino; menţionăm faptul că sesizări ale cetăţenilor ce locuiesc în blocul sus-menționat au fost primite în cursul anilor 2012-2013, la momentul respectiv fiind aplicate sancţiuni contravenţionale ambelor societăți. De asemenea, au fost efectuate măsurători sonometrice specifice de către inspectori din cadrul DSP Dolj la cele două terase, conform legislației în vigoare. Prin urmare, după efectuarea acestor măsurători şi stabilirea rezultatelor înscrise în buletin, se pot aplica sancţiuni şi dispune măsuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 116/1991“, se arată într-un răspuns venit din partea Poliţiei Locale Craiova şi semnat de Octavian Mateescu, directorul instituției.
Inspectorii de la DSP Dolj îşi amintesc şi ei de cazul celor din blocul 21 A, dar sesizările au fost doar în anii trecuţi. „Angajaţii Direcţiei care s-au ocupat de aceste sesizări spun că reclamații au fost în anii trecuţi, când s-au făcut măsurători şi s-au dat amenzi. Dar în acest an nu s-au mai primit sesizări cu privire la zgomotul provenit de la terasele învecinate. Probabil situaţia s-a îndreptat“, este de părere Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.
Şi reprezentanţii Comisariatului Gărzii de Mediu plasează problema poluării fonice tot în trecut. Iar din măsurătorile lor decibelii înregistraţi la terasele cu pricina erau în limita admisă de lege. „Vă comunicăm că la Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii Naţionale de Mediu a fost înregistrată o sesizare pentru disconfortul generat de Kubik şi Charger Classic Bar în anul 2012. Determinările sonometrice efectuate cu această ocazie de APM Dolj nu au evidenţiat depăşiri ale valorilor STAS 100009/88 privind acustica urbană. Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de zgomot şi vibraţii, astfel încât să nu conducă la depăşirea nivelurilor-limită a zgomotului ambiental. În autorizaţia de mediu se recomandă, conform cu prevederile HG nr. 321/2005 R2008, între orele 7.00 și 19.00 – 60 de decibeli, între orele 19.00 și 23.00 – 55 de decibeli, iar între orele 23.00 și 7.00 – 50 decibeli“, se arată într-un răspuns al Comisariatului Judeţean Dolj al Gărzii de Mediu, semnat de Gheorghe Călinoiu, comisar-şef.