22.5 C
Craiova
miercuri, 5 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Reţinut pentru contrabandă

Dolj: Reţinut pentru contrabandă

Poliţiştii craioveni au reţinut pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri, un bărbat în vârstă de 49 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii de contrabandă.
Din investigaţiile poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a  Fraudelor a rezultat faptul că, în aceeaşi zi, M.Vener, de 49 de ani, din comuna Celaru, Dolj a transportat cu un autoturism, 200 de pachete (4.000 ţigarete) fără timbru fiscal, în valoare de 1600 de lei.
Acesta a fost depistat de către poliţiştii doljeni în localiatea Coşoveni din judeţul Dolj unde urma să comercializeze pachetele de ţigări, pe „piaţa neagră”.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, totodată, ţigările fiind ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
Bărbatul urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS