22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCondiţii de lux în maternitatea Spitalului „Filantropia“

Condiţii de lux în maternitatea Spitalului „Filantropia“

Primăria Craiova a inaugurat ieri maternitatea modernizată a Spitalului Municipal „Filantropia“, investiţie de circa 2,2 milioane de lei. Condiţiile moderne din spital au atras numeroase mame, inclusiv din Bucureşti, care au decis să nască aici.

Maternitatea Spitalului „Filantropia“ şi-a schimbat complet faţa. Saloanele şi infrastructura cu zeci de ani vechime au fost modernizate cu fonduri din bugetul local, investiţia ridicându-se la aproximativ 2,2 milioane de lei. Potrivit conducerii spitalului, condiţiile sunt atât de bune, încât pacientele vin nu numai din Craiova, ci şi din judeţele învecinate sau chiar din Bucureşti. Dotată cu 90 de paturi, în maternitate se nasc anual circa 2.000 de copii. La finalul lui 2013, „Filantropia“ figura cu cel mai mare indice de utilizare a paturilor din ţară. La această situaţie a contribuit, pe lângă modernizarea spitalului, faptul că aici pacientele nu sunt nevoite să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare.
„Am fi dorit să dispară saloanele mari, să fie mai mici, pentru a oferi mai multă intimitate mamelor, dar nu s-a putut. Camerele sunt înalte, iar utilităţile costă foate mult. Aşa este construită clădirea, iar noi nu putem interveni asupra ei, deoarece este monument istoric. Doream să reabilităm termic clădirea, dar nu avem aviz pentru acest lucru. Ne vom rezuma să o văruim la exterior“, a spus primarul Craiovei. Acesta a precizat că primăria va avea mereu bani pe care îi poate pune la dispoziţia spitalului. „Pentru spitale se vor găsi mereu bani. În 2012, nu erau bani nici de mâncare şi a fost nevoie să se meargă la primăriile din judeţ pentru a face rost de cartofi“, a spus primarul. „Pe lângă aceste modernizări, vreau să vă spun că există dotări şi la capitolul aparatură medicală. Primim cazuri şi din alte judeţe, maternitatea este dotată cu aparatură de ultimă generaţie. Este un grad de normalitate. La finalul anului trecut, am avut cel mai mare indice de utilizare a paturilor din ţară“, a declarat directorul medical al spitalului, Lorena Dijmărescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS