11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalViaţa personală a lui Shakespeare scrisă de Marin Sorescu

Viaţa personală a lui Shakespeare scrisă de Marin Sorescu

Sub acest titlu, în România Literară din martie 1990 a apărut o pagină întreagă semnată de renumitul critic Valentin Silvestru despre piesa-capodoperă a lui Marin Sorescu „Vărul Shakespeare“, piesă scrisă în versuri (shakespeariene) şi a cărei premieră absolută, în regia lui Mircea Cornişteanu, a avut loc la Naţionalul din Craiova pe 8 martie 1990, după ce vreme de câţiva ani înainte de revoluţie dramaturgia lui Sorescu a fost o creaţie „tabu“. De altfel, şi acum dramaturgia lui Sorescu pare a fi „interzisă“, ca pe vremea comuniştilor, deoarece în prezent nu i se joacă nici o piesă, nici măcar la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova.

Piesa jucată în 1990, „Vărul Shakespeare“, a fost scrisă de Sorescu înainte de revoluţie, dar autorul nu a făcut, după evenimentele din decembrie 1989, nici o adăugire: „N-a fost cazul. Piesa era actuală şi aşa“, a mărturisit autorul. Marele Marin Sorescu a adăugat: „…Teatrele din România au dorit să monteze «Vărul Shakespeare». Naţionalul din Craiova are un mare merit întrucât s-a luptat cu adevărat pentru acest text în anii 1988-1989 (director: Emil Boroghină – n.r.), atunci când era foarte greu să obţii o astfel de aprobare. Cred că aşa trebuie să fie un adevărat colectiv teatral. Să lupte, să facă tot posibilul pentru a ieşi sub luminile rampei cu ceea ce-i place…“.
În pagina din România Literară dedicată premierei piesei „Vărul Shakespeare“, redutabilul critic Valentin Silvestru a caracterizat astfel spectacolul Naţionalului din Bănie din martie 1990: „Metaforizările sunt uneori somptuoase, scena decapitărilor e admirabilă, fantoma care se prelungeşte şi se risipeşte în văzduh îşi are farmecul ei, discuţiile lui Shakespeare cu Sorescu, danezul, au savoare…“.
Vorbind despre această piesă a lui Sorescu, „Vărul Shakespeare“, trebuie reamintit amănuntul că toţi actorii Naţionalului distribuiţi de Mircea Cornişteanu (scenografia: Viorel Penişoară-Stegaru, costumele: Ştefania Cenean) şi-au jucat la înălţime rolurile. Conform istoriei Naţionalului din Bănie: „Eroul Shakespeare l-a avut pe Tudor Gheorghe interpretul nimerit şi, alături de el, cel al  «danezului Sorescu» în care Ilie Gheorghe a descoperit ironie, autoironie, volubilitate, inteligenţă ascuţită, perplexităţi, dar şi spirit de decizie. E un om ciudat, evident al zilei de azi, dar plauzibil şi în Englitera despre care-i vorba. Silueta lui Hamlet, creată de Angel Rababoc, atrage atenţia, ca şi aceea a valahului Voicea (Marian Negrescu) sau a băiatului isteţ Titirez-Ţine Cal (Mirela Cioabă). Bufonul Gâlmă e, cum se şi cuvine, vesel şi mobil (Valentin Mihali)…“. Cea mai conturată prezenţă feminină a spectacolului a fost, în viziunea lui Valentin Silvestru, actriţa Nataşa Raab, interpreta Doamnei Brune.

Marin Sorescu: „Fiecare ţară îşi protejează repertoriul naţional“

Chiar în primăvara anului 1990, Marin Sorescu a anticipat o situaţie care, din păcate, se petrece şi acum: „Sunt mâhnit! După o lungă perioadă de cenzură crâncenă (se ştie că teatrul meu a fost cel mai cenzurat în perioada care a trecut), mă aşteptam ca acele piese care au fost cu desăvârşire respinse să poată găsi, în sfârşit, teatrele care să le îmbrăţişeze. Multe lucruri bune s-au transformat, în perioada scursă de la revoluţie, în contrariul lor. Libertatea – în anarhie şi criză cronică de autoritate. Dreptul elementar de a călători – într-un trist exod al românilor peste graniţă, speriind popoarele din jur. Libertatea presei, cu spectacolul «măreţ» pe care ni-l oferă atâtea publicaţii (…) În ce priveşte teatrul, iarăşi o pornire generoasă riscă să-şi arate o parte hâdă, nebănuită. Au venit ca directori de teatre regizori români din străinătate (prieteni de-ai mei şi de-ai noştri). Mărturisesc că nu înţeleg dispreţul suveran al unora dintre ei faţă de creaţia românească! Unii chiar au teoretizat şi declarat că atâta timp cât vor fi directori nu vor monta nici o piesă românească! Asta mă surprinde… Trăind atâta timp în Occident, puteau să constate totuşi că fiecare ţară îşi protejează repertoriul naţional. Sau mai mulţi dramaturgi români în viaţă ale căror piese merită lumina rampei. Consider că situaţia actuală nu este normală. Avem regizori buni şi printre cei care au stat aici, în România, şi au cunoscut condiţiile atât de vitrege din trecut. Ei au făcut, chiar în aceste condiţii, teatru românesc serios. Aş dori să-mi văd reprezentate pe scenă cele două piese interzise: «Luptătorul pe două fronturi» şi «Casa evantai», citite la cenaclul «Ramuri», cu ani în urmă. De fapt, acea lectură a fost singura… reprezentare a lor. Au fost «jucate» chiar de mine“. (fragment din cartea aflată în lucru „Premiul Nobel trebuia să poarte un nume: Marin Sorescu“ – n.r.).

Marin Sorescu: Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.
În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti.
În ziua a doua a făcut râurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente –
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othello şi altora,
Să le stăpânească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strâns oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
 
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Până s-au terminat toate gusturile.
 
Atunci au sosit şi nişte indivizi care întârziaseră.
Creatorul i-a mângâiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu le rămâne decât să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat râsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroana de paie.
Mai rămăseseră câteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pământul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gândit că după atâta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întâi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS