4.7 C
Craiova
joi, 15 aprilie, 2021
Știri de ultima oră Local Ruinele bisericilor vorbesc despre satele dispărute

Ruinele bisericilor vorbesc despre satele dispărute

http://www.youtube.com/watch?v=YXBFFWJIw-A

\n

Periplul început în urmă cu câteva luni în comunele doljene depopulate continuă de această dată cu satele din Goieşti. La doar 30 de kilometri de Filiaşi şi la 20 de kilometri de Craiova, există localităţi care mai figurează doar pe hartă. Sunt kilometri întregi de pustietate, în unele locuri nu mai există nici măcar urme ale fostelor gospodării, ci doar păşuni sau teren arabil. Dovadă vie că în acele ţinuturi au existat aşezări omeneşti sunt ruinele bisericilor, în jurul cărora circulă poveşti deosebite. Ruinele de la Vogna şi cele de la Cruci sunt un exemplu în acest sens.

Aproximativ 3.000 de locuitori mai are comuna doljeană Goieşti, deşi în urmă cu aproximativ 20 de ani treceau cu mult de 5.000. Râul Amaradia împarte comuna în două, de o parte sunt situate Mălăieşti, Pioreşti, Adâncata, Ţandăra, Popeasa şi Pometeşti, iar de cealaltă parte satul Goieşti, apoi Muereni, Zlătari, Vladimir, Gruiţa (denumit de săteni la Crucile – n.r.), Fântâni şi Mogoşeşti. Distanţele lungi, drumurile greu accesibile, lipsa utilităţilor au dus la depopularea multor sate. La Adâncata mai sunt aproximativ 100 de persoane, la Ţandăra – 70, la Vladimir – 100, la Gruiţa şi Zlătari însă – zero locuitori. Satele Vogna şi Ciorobeşti au dispărut chiar şi de pe hartă. Cât timpul este bun, din martie până la sfârşit de septembrie, în Gruiţa găseşti două persoane care în gospodăriile de altădată cresc animale.
„Se pare că denumirea comunei Goeşti provine din antroponimul Goe sau Goia; în mod oficial se foloseşte varianta Goieşti, dar în documentele vechi, de la 1577 şi 1605, apare în varianta Goeşti. Pe teritoriul comunei, au fost descoperite fragmente de ceramică din epoca neolitică, precum şi din epoca fierului, topor de piatră cu şanţ din epoca neolitică şi un ciocan de piatră din epoca eneolitică. Dacă în cetăţile şi aşezările din zona centrală a Pelendavei s-a perpetuat în continuare un tip de civilizaţie cosmopolit, specific centrelor în care comerţul ocupa primul plan, în zona Goieştiului s-a menţinut tipul de civilizaţie sătească tradiţională. Deşi este vorba despre o zonă situată la mică altitudine, dealurile Amaradiei nedepăşind 350 de metri, fiind totuşi cele mai înalte din judeţul Dolj, pădurea deasă din acele vremuri permitea perpetuarea neschimbată a tipului de civilizaţie amintit. Pe teritoriul comunei există încă ruinele îngropate ale unei aşezări întărite din antichitate, poate un castru, poate chiar o mică cetate. Localitatea Goieşti figurează, pentru prima oară, sub acest nume, într-un document emis de marele ban al Craiovei, Dobromir, la 28 iulie 1577, în care apare Tişca, vătaf de Goieşti, ca martor la vânzarea unor ocini din Lipov“, a menţionat Cristian Gănescu, scriitor craiovean, pasionat de lumea satului românesc şi de tradiţii.

Biserica Vogna a rămas în urma satului de odinioară

La prima vedere, comuna Goieşti nu se diferenţiază cu nimic de restul localităţilor din judeţ. Odată ce păşeşti însă de drumul principal şi încerci să ajungi spre satele izolate, descoperi o nouă lume. Un peisaj de vis, cu păduri, lacuri, păşuni, iar după dealuri, câmpuri întinse de rapiţă sau grâu. Odată în aceste locuri, existau sate. Câteva minute de mers la drumul principal şi descoperi o primă ruină a unei foste biserici, azi monument istoric. Din Biserica „Sfântul Andrei“ mai există doar compartimentarea de jos a fostului locaş de cult. În unele locuri, pe cărămizile bisericii se mai zăresc urme ale picturilor, pe care drumeţii şi-au scrijelit numele. Se pare că această biserică a fost preluată de un ONG şi printr-un proiect face parte acum din situl cultural Valea Vognei, care va fi transformat într-un ansamblu cultural de tip sat oltenesc. Prea multe informaţii despre această biserică nu există, doar că datează din secolul al XIX-lea. Lângă ruinele bisericii se află un mic cimitir.  

La Cruci, am mai găsit două persoane

Am pornit apoi spre satul Gruiţa, cunoscut drept zona la Cruci. Întindere aproape pustie… Doar câte un utilaj agricol întâlnit din loc în loc, pe câmp. Preţ de aproape o oră, eşti nevoit să străbaţi un drum infernal chiar şi în condiţii de vreme bună. În toată această pustietate, două locuinţe au rămas în picioare, dintre care o casă din bârne de lemn, veche de sute de ani. Satul continuă să-şi ducă existenţa printr-un fir misterios, de legendă. Nu mai locuieşte nimeni permanent în acest sătuc, doar doi bărbaţi se încumetă ca odată cu venirea primăverii să se întoarcă în satul natal pentru a creşte animale. Se spune că numele satului este legat de legenda unor cruci şi că, pe la 1700, un cioban pe nume Radu ar fi visat că trebuie să construiască, pe acel loc, un locaş de cult. L-am întâlnit în sat pe Marin Botoceanu, de 70 de ani. De câţiva ani buni, a preferat să se retragă împreună cu familia sa în centrul comunei şi revine în satul natal doar în perioada primăverii.
„Din cele povestite de bunicii şi străbunicii noştri, biserica de pe deal a fost construită de un cioban care şi-a vândut o parte din oi pentru a o ridica şi astfel şi-a împlinit visul. Se spune că Maica Domnului i-ar fi spus în vis să ridice această biserică… Ştim că s-a încercat reabilitarea acestei biserici, însă, fiind în perioada lui Ceauşescu, toate lucrările au fost oprite, comuniştii au luat materiale şi le-au dus la CAP. Acum mai vin sătenii doar de Înălţare aici, la slujbă, că au morţii îngropaţi aici, iar preotul săvârşeşte în faţa bisericii slujba de pomenire… Nu a mai rămas nimeni aici, deşi pe vremuri era un sat în toată regula, cu peste 100 de gospodării. Nu avem de nici unele aici, nici lumină nu e. Oamenii au făcut cerere, însă nu li s-a aprobat şi au coborât astfel cu familiile la asfalt. Aici e bine să creşti animale, să munceşti pământul care, mulţumim lui Dumnezeu, e roditor, să trăieşti departe de toată agitaţia actuală. Stau câteva luni pe an aici, cresc porci, capre, după care, în toamnă, mă întorc la familie în sat. Pe timp de iarnă e greu să ajungi la strada principală“, a povestit Marin Botoceanu, localnic.

Masa altarului este o piatră masivă, iar crucea e înaltă de cinci metri

Biserica din satul Crucile este complet izolată între dealuri şi văi şi este pe punctul să se prăbuşească. Este susţinută de mai multe bârne masive din lemn şi de un brâu din metal la exterior. Nu mai are uşi sau ferestre. Se spune că, de-a lungul a peste două secole şi jumătate de existenţă, biserica a fost loc de pelerinaj a mii şi mii de credincioşi, aici existând un izvor tămăduitor ce izvora cândva chiar în Sfântul Altar – mai precis în partea dreaptă a acestuia, în dreptul uşilor de la miazăzi. Acum, izvorul a secat, astfel că nu se mai vede decât o groapă de vreo treizeci de centimetri lăţime şi vreo douăzeci de centimetri adâncime. Localnicii spun că, de-a lungul timpului, mulţi oameni s-au vindecat de boli grave.
„Aici se pare că au fost săvârşite nenumărate minuni şi tămăduiri. Chiar dacă, încă de la mijlocul secolului al XX-lea, biserica nu a mai fost funcţională din punct de vedere liturgic, artefactele principale – crucile şi izvorul tămăduitor – au continuat să producă aceleaşi efecte minunate, şi nu puţini dintre oamenii ce au făcut pelerinaj în acest loc s-au vindecat în mod miraculos. Se spune că, ostenit, păstorul Radu Ciobanu a adormit la liziera unei păduri şi a avut un vis, în care i s-a poruncit să construiască o biserică. Deşteptându-se, s-a speriat, şi-a luat turma şi a plecat acasă, la Arceşti, în Olt. După trei ani, poposind cu turma în aceleaşi locuri, păstorul a avut de data aceasta o vedenie, în care un înger i-a poruncit să construiască biserica. Raportul comisiei Mitropoliei Olteniei, reunite în anul 1969, mai aduce o completare extrem de valoroasă, semn că problema este mult mai complicată, iar vedenia păstorului Radu Ciobanu a fost mult mai amplă. Membrii comisiei specifică faptul că «ctitorul s-a hotărât să clădească biserica în urma unei vedenii, vedenie care este pictată sus în tinda bisericii», vedenie care o înfăţişează pe «Maica Domnului, chipul Mântuitorului şi doi îngeri într-un stejar».
Din păcate, fresca nu mai este vizibilă în ziua de astăzi, fiind parţial deteriorată, acoperită cu var. În anul 2008, când am vizitat pentru prima oară biserica din satul Crucile am rămas uluit, dar şi dezamăgit. Sentimentul de uluire este generat de faptul că, la doar câţiva kilometri de Craiova, există o asemenea comoară spirituală. După parcurgerea traseului Craiova – Goieşti – Crucile, ai impresia că pătrunzi într-un ţinut miraculos, ce exercită o puternică atracţie spirituală. Biserica este o comoară spirituală total ignorată, căci astfel nu se poate explica de ce a ajuns în starea în care se află: o ruină. În interior, o bară transversală din metal împiedică pereţii să se surpe. Cine se încumetă să viziteze incinta bisericii o face pe propria sa răspundere. Biserica este în formă de navă şi avea două turle: turla mică se află în dreptul pronaosului, iar turla cea mare, Pantocratorul, se află în mijlocul naosului. Datorită faptului că uşile şi ferestrele au dispărut demult, frescele ce împodobeau cândva sfântul locaş sunt deteriorate, iar masa Sf. Pristol, din piatră, este răsturnată. Crucea cea mare, cu o înălţime de cinci metri, ce se află la câţiva metri de catapeteasmă, în mijlocul bisericii, este înclinată într-o parte şi se sprijină pe o bară de fier ce susţine transversal pereţii. Din păcate, crucea cea mare este supusă intemperiilor, întrucât acoperişul turlei celei mari este spart. În afara crucii celei mari, astăzi mai sunt vizibile încă patru cruci. Cele patru cruci nu au o înălţime mai mare de doi metri. Ele sunt zidite în pereţi, astfel că starea lor, în comparaţie cu a celorlalte elemente arhitectonice, este mai bună. Dintre acestea, două cruci se află zidite în stâlpii de susţinere ai pronaosului. Celelalte două cruci sunt zidite pe peretele catapeteasmei, de-o parte şi de alta a Uşilor Împărăteşti: una spre miazănoapte şi una spre miazăzi. Un element important al bisericii din satul Crucile este, desigur, masa Sf. Pristol din altar. Din păcate, fiind din piatră masivă, cântărind multe zeci de kilograme, masa Sf. Pristol este răsturnată într-o parte şi nu poate fi clintită. Nu există informaţii suplimentare, nu se ştie cine a construit-o şi cum a ajuns în biserica de la Crucile“, a adăugat Cristian Gănescu.
Aceste biserici nu sunt singurele monumente de pe raza comunei Goieşti. Tot aici se află şi ruinele bisericii din satul Vladimir, dar şi biserica monument istoric din satul Muereni, unde ocazional se fac slujbe. Doi foşti dascăli, Ilie şi Dumitru Zamfir, au adunat de-a lungul anilor toate documentele pe care le-au găsit legate de comuna lor, au solicitat preoţilor ajutorul pentru scrierea unei monografii. La fel de interesaţi de istoria locului şi a tradiţiilor sunt şi Vasile Vlăduţescu, Nicolae Stoe, oameni care iubesc această comună, care îţi pot vorbi ore în şir despre obiceiurile, tradiţiile şi bisericile zonei. Îi puteţi vedea pe aceşti oameni, dar şi mărturiile lor pe site-ul GdS, la categoria video, unde va fi prezentat filmul despre ruinele bisericilor din Goieşti.

„Procesul de restaurare este însă deosebit de complex“

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Craiovei au menţionat că toate bisericile degradate vor intra în restaurare. „Starea bisericilor monument istoric din Arhiepiscopia Craiovei a constituit dintotdeauna o prioritate. Procesul de restaurare este deosebit de complex şi necesită, în cele mai multe cazuri, un efort financiar ridicat. Cu toate acestea, în fiecare an, Centrul Eparhial a susţinut intens această activitate, implicându-se activ în finalizarea procesului de restaurare şi reabilitate a unor astfel de monumente. Cu ajutorul lui Dumnezeu, multe dintre bisericile şi mănăstirile noastre şi-au recăpătat astăzi strălucirea de altădată. Stau mărturie în acest sens bisericile Mănăstirilor Polovragi, Târgu Logreşti sau Tismana din judeţul Gorj, «Sfântul Nicolae» – Amaradia sau «Adormirea Maicii Domnului» – Mântuleasa din Craiova. Din nefericire, destul de multe locaşuri de închinare încă aşteaptă să primească strălucirea cu care au fost împodobite odinioară. De aceea, pentru a putea împlini această grea lucrare, rugăm pe toţi cei care «iubesc podoaba Casei lui Dumnezeu» să ne fie alături şi să sprijine după putinţă efortul nostru“, a precizat diacon Ioniţă Apostolache, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Curg preavizele de concediere la Salubritate, angajaţii au intrat...

Angajaţii de la Salubritate au început să primească previzele...

ȘTIRI GdS

Curg preavizele de concediere la Salubritate, angajaţii au intrat...

Angajaţii de la Salubritate au început să primească previzele de concediere colectivă. Salariaţii au intrat în panică, fiindcă una li s-a promis şi alta...

Copiii cu dizabilități din Târgu Jiu au nevoie de...

Este nevoie urgent de medici pentru copiii cu dizabilități din Târgu Jiu. Este vorba de Centrul de asistență a copiilor cu dizabilități din municipiul...

Spitalul Județean va avea patru locuri în plus la...

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu a început lucrări pentru modificarea spațiilor de la Secția ATI COVID pentru a introduce noi paturi. De...

E nevoie de fonduri pentru restaurarea Coloanei fără Sfârșit

Coloana fără Sfârșit din Târgu Jiu are nevoie de lucrări de restaurare. Ultimele lucrări de acest gen au fost executate în urmă cu aproape...

Cer modificarea legii ca să crească salariile la o...

Noi discuții sunt programate joi între sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia. Principala temă a discuțiilor vizează posibilitatea creșterii de salarii la companie....

Operaţiunea autobuzul electric „made în Turcia“. BMC vinde tot...

Firma BMC Truck & Bus a fost declarată câştigătoare a licitaţiei privind furnizarea a trei autobuze electrice pentru oraşul Dăbuleni. BMC a rămas singură în cursa pentru furnizarea a 30 de autobuze electrice pentru Craiova şi este în cărţi şi la licitaţia pentru alte trei autobuze electrice pentru oraşul Segarcea.