Printre planurile îndrăzneţe ale fostului primar Nicolae Romanescu a fost şi acela de a realiza pentru oraşul natal o salbă de parcuri, grădini şi plantaţii, ceea ce a însemnat cea mai vastă campanie de plantaţii din istoria oraşului.
Încă din momentul învestirii sale pentru prima dată ca primar, în 1898, Nicolae Romanescu declara: „Am combătut toate administraţiile comunale precedente în privinţa ideilor de igienă şi bună gospodărie a oraşului. Trebuie înbunătăţit solul şi aerul prin canal, apă abundentă şi plantaţii. Ne trebuie plantaţii, căci cu apă şi plantaţii se însănătoşesc localităţile“. Trebuie precizat faptul că la acea vreme sănătatea publică a Craiovei se afla într-o stare precară, frecvenţa alarmantă a bolilor cauzate de lipsa aproape totală de condiţii igienice situa oraşul pe primele locuri din ţară în privinţa unor boli precum gastroenterita, febra tifoidă, scarlatina, tuberculoza, după cum se precizează în lucrarea „Geografia medicală a României“, publicată de dr. Charles Laugier.
Viaţa o dă firul de iarbă
Ca şi consilier comunal, Nicolae Romanescu susţinuse în mai multe rânduri ideea, conform căreia sănătatea populaţiei este legată de plantaţii: „Consiliul ar trebui să fie convins de utilitatea ce prezintă pentru sănătatea publică plantaţiile, cât de multe, cât de dese. Un scriitor francez, Victor Papillon, zice: «Viaţa o dă firul de iarb㻓, se spicuieşte din discursul lui Nicolae Romanescu în lucrarea „Craiova – 1901-1916“, semnată de Luchian Deaconu şi Otilia Gherghe.
Cu doi ani înainte de a deveni primar, propune consiliului să aprobe „prelungirea Grădinii Bibescu până la strada Bechetului, spre Fântâna cu Ţeapă, pentru îndoitul scop de a răspândi aerul sănătos în acea parte a oraşului…“.
De asemenea, face propuneri pentru sistematizarea zonei Catedralei „Sf. Dumitru“, a terenurilor din jurul bisericilor şi şcolilor. Răsfoim câteva pagini şi dăm peste sugestia sa, creionată în file de volum: „Cunoaşteţi rolul binefăcător al plantaţiilor asupra aerului, ele absorb părţile rele ale lui şi-i dau în schimb oxigen. Să facem, dar, cât mai multe plantaţii, singurul mod practic de a curăţa aerul. Am observat că toate bisericile din oraş şi unele şcoli posedă curţi spaţioase, care nu numai că nu servesc la nimic, ba uneori sunt dăunătoare căci se aruncă tot felul de murdării în ele şi m-am gândit că, fără multă cheltuială, aceste curţi urâte azi s-ar putea transforma în frumoase grădini, care ar fi folositoare din toate punctele de vedere, căci, pe de o parte, plantaţiile lor ar împrospăta aerul, iar pe de alta ar servi cetăţenilor ca să aibă unde respira vara pe căldurile cele mari aer curat“.
Un plan dus până la capăt
În ianuarie 1899, Romanescu va cere Ministerului Agriculturii, comerţului şi domeniilor să pună la dispoziţia oraşului 100.000 de puieţi de pădure şi 200.000 de pomi de şleau. Este refuzat, dar nu capitulează şi aminteşte ministrului că „oraşul a cedat gratuit Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice 11 pogoane pentru Şcoala normală de învăţători, terenul pentru expoziţia regională, abstracţie făcând de deteriorările ocazionate pavajelor străzilor cu ocazia trecerii trupelor şi trenurilor în timpul războiului din 1877-1878, pentru care comuna nu a primit nici o desdăunare, iar arbuştii solicitaţi erau de interes general, pentru înfrumuseţarea şi asanarea oraşului – asanare pentru care avem o grea răspundere faţă de cetăţenii Craiovei“.
Se adresează chiar şi particularilor, care aveau pepiniere pe moşii, pentru a-i ruga să doneze oraşului puieţi spre a fi plantaţi pe străzi.
Aduce şi arhitecţi peisagişti pentru refacerea planului Parcului „Bibescu“ şi alte grădini. După ce testează mai multe oferte, Romanescu se opreşte asupra lui Redont, arhitect peisagist din Paris, care cerea să i se plătească trei la sută din valoarea lucrării şi doi la sută în cazul în care ar executa lucrarea. Astfel, în aprilie 1899, a fost încheiat contractul „Înfiinţarea de Parcuri, Preumblări şi Scuaruri publice pentru înfrumuseţarea şi asanarea oraşului“ între primarul Nicolae Romanescu şi Edouard Redont, după cum se menţionează în lucrarea „Craiova – 1901-1916“.
În pofida obstacolelor şi piedicilor întâmpinate (lucrările de amenajare de la Parcul „Bibescu“ erau în plină desfăşurare, când, în mai 1899, odată cu rotirea consiliului comunal, proiectul e abandonat, iar contractul cu Edouard Redont anulat – după cum se notează în lucrarea mai sus amintită), determinarea primarului Nicolae Romanescu face ca planurile să fie duse la bun sfârşit.
